Badea Cîrţan, PRIMAR la Cîrţişoara! Cum s-a ajuns în această situaţie

Badea Cîrţan, PRIMAR la Cîrţişoara! Cum s-a ajuns în această situaţie

În Cîrţişoara, cu ocazia alegerilor locale, a fost numit primar... badea Cîrţan. Este vorba de un stră-strănepot al ciobanului pelerin şi candidatul Patidului Social Democrat, Vasilică Sorin Cîrţan. Edilul în vârstă de 37 de ani a mai candidat de 3 ori, iar anul acesta a reuşit să-şi convingă electoratul că el reprezintă viitorul comunei.

Vasilică Sorin Cîrţan, de profesie inginer, a fost în ultimii patru ani viceprimar al comunei Cîrţişoara. Întrebat dacă Badea Cîrţan ar fi fost mândru să ştie că un stră-strănepot de al său a ajuns primarul comunei, Vasilică Sorin Cîrţan a răspuns afirmativ, transmite Vocea Transilvaniei.

Printre promisiunile viitorului edil, se numără redeschiderea Muzeului Badea Cîrţan, dar şi alte măsuri administrative pe care Sorin Cîrţan nu a vrut încă să le facă publice.

„Mi-am propus mai multe obiective, important este să vedem ce pot realiza. Nu vreau să fac promisiuni, vreau să realizez ceva, ce-i mai bun pentru Cîrţişoara şi pentru cîrţişoreni”, a declarat Vasilică Sorin Cîrţan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Badea Cîrţan, "pelerinul românismului" a călătorit 4.000 de kilometri până la Roma, unde, la baza Columnei lui Traian a depus pâine, sare, şi o brazdă de pământ din Transilvania. Acesta a vizitat Cetatea Eternă de două ori, după un traseu prin Sebeş-Deva-Arad-Budapesta şi apoi Viena-Salzburg-Udine-Veneţia-Florenţa-Roma.