Baconschi: Există foarte multe stereotipuri în relația româno-ucraineană
- Simona Mătieș
- 24 mai 2012, 22:01
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a apreciat, azi, la Forumul Civic România-Ucraina, că în timpul mandatului său a acordat o atenție deosebită relației cu Ucraina, în context bilateral și regional, deși atunci când a venit la conducerea MAE relația nu era prea ”caldă” între cele două țări, la nivel politic și diplomatic.
Baconschi a explicat că a încercat să îmbunătățească dialogul politic bilateral, pentru că România a sprijinit întodeauna perspectiva euro-atlantică a Ucrainei. De asemenea, a făcut și demersuri la nivel diplomatic pentru reactivarea Comisiei bilaterale pentru minoritățile naționale, pentru consultările economice și pe problematica energetică, deschiderea unui Consulat românesc la Cernăuți și programarea unei întâlniri, anul acesta, între cei doi șefi de stat, Traian Băsescu și Viktor Ianukovici.
”Există foarte multe stereotipuri în relația dintre cele două state și fie suntem de partea română în inerţia unui anumit izolaţionism, fie suntem de partea ucraineană în inerţia unui sentiment de antipatie faţă de România, construită prin propaganda din timpurile sovietice”, a afirmat fostul ministru. Relația noastră nu este anti-rusească, nici provincială El a adăugat că ”prietenii noștri din UE” au redus relația cu Ucraina la o singură problemă judiciară, dar ”noi știm că este vorba despre milioane de oameni” care merită să fie în UE, odată ce continuă reformele, merg pe drumul democrației și al pieței libere. ”Relația noastră nu este anti-rusească, nici provincială, ci se bazează pe interese strategice comune, de durată”, a explicat Baconschi.
În aceeași dezbatere, Nicu Popescu, cercetător la think-tankul European Council on Foreign Relations din Londra, a amintit că relația UE-Ucraina trece printr-o criză profundă, cea mai importantă criză de politică externă a Ucrainei din ultimele decenii. El a vorbit despre politica ”multivectorială” a Ucrainei, atât pe direcția UE, cât și spre Rusia, doar că acum s-a ajuns într-un punct în care niciunul dintre acești actori politici nu mai vrea să ”joace acest joc”. Standarde duble pentru Ucraina În contextul cazului fostului premier Iulia Timoșenko, există o percepție în Ucraina că UE aplică standarde duble, pentru că duritatea în declarații și gesturi nu e la fel de mare față de alte state cu probleme, cum ar fi Rusia. Enumerând ”dosarele” în care relația România-Ucraina se confruntă cu probleme, din cauza percepțiilor parțial greșite, Popescu s-a referit la canalul Bâstroe, navigația pe Dunăre, Insula Șerpilor, drepturile minorității române din Ucraina și cetățenia română și pașapoartele eliberate în Ucraina.
Cele două state au, însă, interese strategice comune, cum este aderarea Ucrainei la UE, pentru că orice stat din Europa Centrală și de Est dorește ca vecinii săi de la răsărit să facă parte din UE, iar România nu vrea la estul său o Uniune Eurasiatică, care ar crea probleme.
Forumul este organizat de Centrul Român de Politici Europene, împreună cu Institute of World Policy (Ucraina) și este susținut de MAE român și Programul Națiunilor Unite de Dezvoltare din România. Evenimentul a adunat la București experți ai societății civile din România, Ucraina și Republica Moldova, în încercarea de a impulsiona relațiile bilaterale dintre România și Ucraina, contruind rețele de experți și proiecte comune ale celor două țări.