Bacalaureat 2025. Noutate legată de depunerea contestațiilor, după afișarea rezultatelor

Bacalaureat 2025. Noutate legată de depunerea contestațiilor, după afișarea rezultatelorSursă foto: Unsplash

Rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat 2025 vor fi publicate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00, conform calendarului oficial al Ministerului Educației. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie, candidații au posibilitatea să consulte lucrările și să depună eventuale contestații. Rămâneți pe  EVZ pentru a afla primele rezultate:

Rezultate Bacalaureat 2025, de la ora 12. Harta notelor pe județe în timp real

Bacalaureat 2025: Candidații își pot vedea lucrările înainte de contestații

În sesiunea din 2025, a fost introdusă o noutate importantă: elevii au dreptul să solicite vizualizarea lucrărilor după publicarea rezultatelor inițiale. Conform regulamentului, solicitarea trebuie făcută dar înainte de a depune o eventuală contestație.

Această etapă intermediară le oferă candidaților posibilitatea de a examina corectura lucrării și de a decide dacă e cazul să conteste nota primită.

Cum poate fi solicitată vizualizarea lucrării

Pentru a vedea lucrarea, candidatul trebuie să completeze o cerere-tip, disponibilă fie la secretariatul unității de învățământ, fie pe site-ul acesteia. De asemenea, formularul poate fi descărcat și de pe platformele online dedicate sau de pe site-ul inspectoratului școlar.

Cererea necesară poate fi descărcată aici: Formular contestație 2025.

Cererea poate fi trimisă și în format electronic, la adresa de e-mail afișată de unitatea de învățământ. După procesarea solicitării, elevul va primi informații privind data, ora și locul unde va avea loc vizualizarea.

Bacalaureat 2025

Bacalaureat . Sursa foto: Arhiva EVZ

Lucrarea nu va fi înmânată fizic, ci va fi proiectată pe un ecran. La finalul consultării, candidatul trebuie să semneze o declarație care atestă prezența la vizualizare. Această măsură oferă mai multă transparență a fost gândită să vină în sprijinul candidaților.

Bacalaureat 2025. Reguli pentru vizualizarea lucrării

La ora și locul stabilite pentru vizualizare, candidatul trebuie să se prezinte având asupra sa un act de identitate valabil și cererea completată pentru vizualizare. În timpul consultării lucrării, elevii sunt obligați să respecte normele stabilite de comisia de organizare, care interzic utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror dispozitive de înregistrare.

Mai mult, aceștia trebuie să știe că nu au voie să fotografieze sau să filmeze lucrarea.

Este important de menționat că vizualizarea lucrării nu este o condiție obligatorie pentru depunerea contestației. În același timp, faptul că un elev își vizualizează lucrarea nu îl obligă să înainteze o contestație.

Publicarea rezultatelor

Rezultatele sunt afișate sub formă anonimă, folosind coduri individuale atribuite fiecărui elev la prima probă scrisă, pe bază de semnătură de primire. Această metodă protejează identitatea candidaților.

Lista rezultatelor este întocmită și afișată de comisiile din centrele de examen și cuprinde următoarele informații:

  • codul candidatului;
  • unitatea de învățământ absolvită;
  • județul, promoția și forma de învățământ;
  • specializarea urmată;
  • notele obținute la fiecare probă scrisă;
  • media generală sau mențiunea corespunzătoare: „reușit”, „respins”, „neprezentat” sau „eliminat din examen”.

Rezultatele pot fi consultate atât pe platforma oficială dedicată examenului de bacalaureat, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare județene, unde vor rămâne publice timp de doi ani, conform reglementărilor în vigoare.