Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat că BAC-ul se va desfășura în condiții speciale în comparație cu anii trecuți.

Înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului 2020 se vor desfășura între 25 – 29 mai 2020. Bacalaureatul va începe direct cu probele scrise.

Pentru susținerea examenului de bacalaureat 2020, sesiunea august-septembrie, înscrierea candidaților se face în perioada 13 – 27 iulie 2020.

Acte necesare înscriere candidați, serie curentă

Spre deosebire de anii trecuți, dosarul de înscriere la Bacalaureat va cuprinde mai puține acte.

Cerere înscriere (se completează în unitate) în perioada 25 – 29 mai 2020
2 fotografii ¾

Cum arată calendarul Bacalaureatului 2020

Potrivit calendarului de desfășurare a examenului național de Bacalaureat în anul scolar 2019 – 2020, aprobat de Ministerul Educației Naționale, pe 22 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura română – proba Ea), pe 23 iunie – proba scrisă la Limba și literatura maternă – proba Eb), iar pe 24 iunie – proba scrisă obligatorie a profilului – proba Ec).

Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

Pe 25 iunie este programată proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – probă scrisă.

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

Afisarea rezultatelor la probele scrise se va face pe data de 30 iunie (până la ora 12,00), iar depunerea contestațiilor în aceeași zi (între orele 12.00 – 16.00). Conform calendarului Ministerului Educației Naționale, în perioada 1 – 6 iulie este prevazută rezolvarea contestațiilor, afișarea rezultatelor finale – pe 7 iulie.

În acest an, elevii de clasa a XII-a au posibilitatea să-şi trimită dosarul de înscriere la facultate online fără să fie nevoiți să mai meargă personal la facultate.

“Ministerul Educaţiei şi Cercetării a permis universităţilor româneşti accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituţiile de învăţământ superior”, a precizat Ministerul Educaţiei.