Faptul că unii polițiști trec la amenzi, în timp ce alții preferă să facă îndrumare, ajutându-i pe români să completeze celebrele adeverințe pentru deplasare în afara locuinței, a nedumerit-o pe Renate Weber.

Astfel, în calitatea ei de Avocat al Poporului, Weber i-a scris șefului Poliției Române, pe care l-a întrebat de ce există această dualitate în acțiunea polițiștilor. ”Avocatul Poporului s-a adresat în același context inspectorului general al Poliției Române, pentru a i se comunica dacă, urmare adresei cu nr. 5976 din 1 aprilie 2020 și a competențelor pe care Inspectoratul General al Poliției Române le are în domeniul instruirii și pregătirii cadrelor, a fost întocmit un document cu valoare de îndrumare pentru cadrele de poliție în ceea ce privește aplicarea unitară, previzibilă și graduală a dispozițiilor sancționatorii din actele normative emise ulterior decretării stării de urgență”, se arată pe pagina Avocatului Poporului.

Tot acolo, Renate Weber se plânge că ministrul de Interne, îi dă ”ignore” și nu răspunde cererii adresate de această instituție. ”Avocatul Poporului, reafirmând rolul său constituțional, de garant al drepturilor și libertăților fundamentale, considerând că situația aceasta este generată inclusiv de interpretarea și aplicarea neunitară a acestor dispoziții și considerând că o acțiune preventivă, de instruire a persoanelor răspunzătoare cu aplicarea acestor norme de drept este de dorit, a solicitat pe data de 1 aprilie 2020 domnului Ion Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, să dispună măsurile necesare pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a normelor incriminatorii și sancționatorii edictate de ordonanțele militare emise”.

După mai bine de 23 de zile, Renate Weber se plânge de faptul că ministrul Vela nu i-a răspuns, și de aceea s-a decis să îi scrie șefului Poliției Române.