Un AVOCAT din Timişoara a fost prins în FLAGRANT în timp ce PRIMEA MII de EURO - VIDEO

Un AVOCAT din Timişoara a fost prins în FLAGRANT în timp ce PRIMEA MII de EURO - VIDEO

Procurorii de la DNA Timişoara au reţinut un avocat din Baroul Timiş în timp ce primea o sumă foarte mare de bani. Totul a pornit de la un simplu denunţ.

Un bărbat l-a reclamat pe Cosmin Pandaru, avocat din Baroul Timiş, că i-ar fi cerut o sumă de bani. De aici s-a ajuns rapid la organizarea unui flagrant în care avocatul suspectat de trafic de influenţă a fost prins, scrie Pressalert.

Cosmin Pandaru i-a cerut o anumită sumă de bani clientului său, susţinând că are o influenţă puternică prin care îl poate favoriza în rezolvarea unui caz.

În această dimineață, anchetatorii l-au prins în flagrant după ce a primit 2.000 de euro. Adus la sediul DNA Timișoara pentru audieri, avocatul a refuzat să facă orice fel de declarație. De-a lungul timpului, Cosmin Panduru a fost acuzat că a lovit mai multe persoane, printre care și primarul comunei cărășene Prigor Antonică Moț.

De asemenea, avocatul este cercetat în alte două scandaluri după ce ar fi lovit un agent de circulație sosit la locul unui accident, iar în alt caz ar fi lovit un coleg din Baroul Timiș.