Sunt deja 720 de zile de când un avion spaţial american, misterios, zboară deasupra noastră, fără a exista explicaţii oficiale. Aparatul de zbor se numeşte X-37B şi este un avion fără pilot, alimentat cu energie solară, construit special pentru pentru a călători în jurul lumii.

X-37B, proiectat de Boeing, s-a născut după un desen foarte asemănător cu acel „Shuttle” spaţial folosite de NASA (Programul Space Shuttle a fost o serie de zboruri spațiale  efectuate între 1981 și 2011 de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind navete spațiale precum Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis și Endeavour).

Avionul X-37B a depăşit deja orice record, zburând mai mult de 720 de zile.

Pe pagina oficială a US Air Force se citeşte doar că X-37B Orbital Test Vehicle, sau mai scurt OTV, este un test experimental şi are ca obiectiv principal acela de a testa noi tehnologii ale vehiculelor spaţiale reutilizabile operative în spaţiu, dar nimic despre  scopurile acestui zbor-record.

Actuala misiune nu are stabilită data încheierii, nava urmând să se se întoarcă atunci când își va realiza toate obiectivele, a spus un purtător de cuvânt al US Air Force. Aceste obiective sunt, însă, un secret bine păzit. Exită totuși speculații că, printre ele, se numără activități de spionaj și testarea de arme spațiale, titrează Libero Quotidiano.

Te-ar putea interesa și: