Un avion F-18 al armatei americane s-a prăbușit peste Parcul Național Valea Morții, acolo unde a rănit șapte oameni, iar autoritățile se chinuiesc acum să localizeze pilotul aeronavei.
Miercuri dimineața s-a dat alarma în SUA după ce un avion F-18 aparținând armatei americane a dispărut de pe radare. Aparatul de zbor efectua un zbor de antrenament la joasă înălțime deasupra Parcului Național Death Valey (n.r. - în traducere, „Valea Morții”).
În urma incidentului, șapte persoane au fost rănite și au necesitat de intervenția medicilor, dar autoritățile sunt acum îngrijorate pentru soarta pilotului.
Conform mai multor surse din presa americană, acesta nu a fost găsit până la lăsarea nopții, iar autoritățile sunt îngrijorate.
„Încă încercăm să ne dăm seama ce nu a funcționat din punctul nostru de vedere. Avem două echipe de salvatori care încearcă să găsească pilotul”, a declarat Lydia Block, locotenent comandor în marina americană.
„Căutăm un aviator. Sperăm ca totul să fie bine”, a spus o altă sursă din armata americană.