AVERTIZARE de la NIVEL ÎNALT. La ce PERICOLE este EXPUSĂ ROMÂNIA
- Iulia Moise
- 6 decembrie 2018, 22:52
În perioada 4-6 decembrie, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei a avut o reuniune de evaluare a aplicării deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Consiliul a cerut României „să folosească toate mijloacele posibile pentru a obţine în această situaţie de urgenţă extremă asigurări din partea Statelor Unite că al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte şi nici nu va expus unei negări flagrante din partea justiţiei americane”.
Pe fondul acestui caz, acelaşi comitet face referire şi la revizuirea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală în România şi, amintind de opinia Comisiei de la Veneţia, estimează că această reformă „va afecta semnificativ eficienţa sistemului român de justiţie penală în combaterea diferitelor forme de delicte grave, inclusiv a delictelor comise cu violenţă”.
Prin urmare, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei cere României să reconsidere recentele amendamente aduse celor două coduri, ţinând cont de exigenţele enunţate în '„Liniile directoare ale Comitetului Miniştrilor privind eradicarea impunităţii pentru încălcări grave ale drepturilor omului”.
În final, „autorităţile române sunt invitate să informeze rapid Comitetul cu privire la paşii întreprinşi în vederea obţinerii asigurărilor diplomatice necesare din partea autorităţilor SUA şi să răspundă temerilor Comitetului privind eficienţa investigaţiilor penale”, precizează Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, menţionând că acest caz va fi rediscutat la reuniunea din martie 2019.