Avertisment ISRAELIAN pentru cetăţenii LIBANULUI
- Andrei Vi şan
- 29 ianuarie 2018, 16:22
O casă din trei din sudul Libanului e un depozit de arme sau o ascunzătoare Hezbollah, care şi-a mărit arsenalul cu cel puţin 100 de mii de rachete, dintre care câteva mii sunt cu rază lungă, ce pot atinge Israelul, avertizează purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene într-un articol publicat pe un site al opoziţiei din Liban.
Viitorul cetăţenilor Libanului este în mâinile dictatorului de la Teheran şi securitatea lor este în pericol, afirmă purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene, citat de RRA.
El a declarat că aproximativ două sute de sate din sudul Libanului sunt bastioane ale organizaţiei şiite Hezbollah şi ar putea fi ţintă în eventualitatea unui nou război.
În Liban s-a construit o infrastructură teroristă cu facilităţi pentru producerea armelor, iar organizaţia Hezbollah nu ascunde tentativa de a prelua controlul asupra Libanului, mai spune sursa citată, care vorbeşte şi despre un posibil război dacă Iranul produce rachete de precizie în Liban.