Aventurile ascunse ale diplomatului Henry Kissinger, playboy-ul de la Casa Albă

Aventurile ascunse ale diplomatului Henry Kissinger, playboy-ul de la Casa AlbăHenry A. Kissinger, secretar de stat al SUA, 22 septembrie 1973 - 20 ianuarie 1977, Sursa foto: Wikipedia

Povestea și cariera lui Kissinger a fost marcată atât de realizări, cât și de critici. Un refugiat evreu care a fugit din Germania nazistă împreună cu familia sa, un practician proeminent al realpolitik-ului care i-a servit pe președinții Nixon și Gerald Ford, o figură polarizantă considerată amorală și lipsită de principii de către critici și un câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în circumstanțe controversate.

Dar când a venit vorba de viața sa personală, a existat o altă dinamică care a fost poate cea mai surprinzătoare. Femeile au fost atrase de bărbatul denumit cândva "Playboy-ul Aripii de Vest".

Aventurile diplomatului Henry Kissinger

Henry Kissinger a fost un adevărat „Don Juan” pe parcursul vieții sale. Înainte de a se căsători cu ultima soție, Nancy Maginnes, el a curtat numeroase celebrități. El a primit chiar și porecla de „cel mai mare swinger din Washington”. A avut relații cu personalități cunoscute, precum Candice Bergen, Shirley MacLaine, Jill St. John, Liv Ullman și Samantha Eggar. Și jurnalista americană Diane Sawyer a fost fermecată de șarmul diplomatului, pe vremea când aceasta era angajată la Casa Albă.

Mai mult decât atât, în tinerețea sa, Kissinger a fost fotografiat alături de Raquel Welch, Elizabeth Taylor și Liza Minnelli. Pe lângă toate acestea personalități marcante, au fost și nenumeroase femei necunoscute care au avut legături romantice cu celebrul diplomat. „El avea o slăbiciune pentru tinerele frumoase și mai puțin cunoscute” a scris Walter Isaacson în „Kissinger: A Biography”.

În anul 1972, în urma unui sondaj, Kissinger a ocupat primul loc în ceea ce privește alegerea „iepurașilor” pentru „omul cu care mi-ar plăcea cel mai mult să ies la o întâlnire”.

Zvonurile legate de căsătoria cu „Bond Girl”

Au existat multe zvonuri în legătură cu viața sa amoroasă. Însă cel mai mediatizat caz a fost acela legat de căsătoria cu Jill St. John, cunoscută pentru rolul său din franciza de filme James Bond. Cei doi an negat aceste zvonuri la vremea respectivă. St. John a mărturist că ceea ce au avut ei a fost doar o „mare prietenie” și nu a fost vorba despre dragoste.

Un jurnalist american l-a caracterizat drept „sex-simbolul” administrației Nixon.

Cei care erau apropiați de diplomat, totuși, au spus că imaginea de „playboy” a lui Kissinger a fost în mare parte inventată de presă.

Cu toate acestea, în interviul acordat pentru WWD, Kissinger o întreabă pe jurnalista Kandy Stroud dacă încearcă să „îl seducă”, observând că îi plăceau foarte mult pantalonașii ei scurți.

„De fapt, dacă-l întrebi pe Henry dacă îi place să fie numit «cel mai mare swinger din Washington», răspunsul său, fără ezitare, este: «Asta nu este un compliment. Este o laudă slabă»,” a scris Stroud la vremea aceea.

În cele din urmă, Henry Kissinger s-a căsătorit în 1974 cu Nancy Maginnes. Aceasta era o filantropă născută în Manhattan și angajată a familiei Rockefeller.

Cei doi s-au întâlnit atunci când Kissinger era profesor la Harvard, iar Maginnes era studentă, potrivit The New York Post.

Ne puteți urmări și pe Google News