Nicolae Ceaușescu în 1974. Sceptrul prezidențial, Congresul XI și despărțirea de Maurer

Nicolae Ceaușescu în 1974. Sceptrul prezidențial, Congresul XI și despărțirea de Maurer

Nicolae Ceaușescu se apropie în 1974, de scopul său dintotdeauna. Vrea să fie cu totul la putere. Se aniversau 30 de ani de la momentul 23 august 1944, 9 ani de la moartea lui Gheorghiu Dej. Se apropia de final, lungul șir al celor 5 mandate de Prim Ministru pentru Ion Gheorghe Maurer.  Congresul XI avea să consolideze poziția sa de lider.  Nu înainte ca Nicolae Ceaușescu să primească sceptrul de Președinte al RSR.A fost o funcție pe care și-a creat-o singur. Era anul în care consoarta sa a intrat în Academia Română.

Nicolae Ceaușescu, un nou turneu african, în Orientul Mijlociu și America Latină

Din februarie și până în martie 1974, Nicolae Ceaușescu vizitează din nou state africane.  Ajunge în 12-14 februarie în Libia, unde are întrevederi cu Muammar el Geddafi, ofițerul care luase puterea la 1 septembrie 1969. Evident, pe agenda bilaterală au stat discuțiile despre petrol, șantiere pe care să lucreze angajați români, studenți libieni în România.

Ceausescu si Saddam Hussein

Din 14 până în 17 februarie, Ceaușescu ajunge în Liban.  Din 17 și până în 19 februarie, urmează Siria. Evident, Ceaușescu e în căutare de afaceri profitabile. Criza petrolului din 1973 îl determinase să se apropie de statele din Orientul Mijlociu. Căuta să își afirme rolul de mediator. Căuta, de asemenea să îl concureze pe „pretinul”  Josip Broz Tito, liderul „Mișcării de nealiniere”. Va ajunge și în Irak, stat cu uriașe rezerve de petrol, condus de Saddam Hussein în 19-21 februarie.  În 4-5 martie, vizitează Liberia, singurul stat african care nu a fost ocupat de nicio putere. Ulterior, din 5 și până pe 8 martie, merge în Argentina. Pe 9-11 martie, încheie turneul cu o vizită africană în Guineea.

 

Ceausescu hafez al assad

Nicolae Ceaușescu, Președintele României. Gluma lui Dali, în „Scînteia”

La 28 martie 1948, au avut loc primele alegeri pentru Marea Adunare Națională. 26 ani mai târziu, într-o zi de 28 martie, în 1974, Nicolae Ceaușescu era învestit cu eșarfa tricoloră cu stema României și cu sceptrul prezidențial. Se executase o copie după sceptrul Regelui Ferdinand.  Propunere de a se transforma funcția de Președinte al Consiliului de Stat în cea de Președinte al Republicii i-a aparțiunut lui Emil Bodnăraș.

Președintele Marii Adunări Națioanle, Ștefan Voitec i-a înmânat sceptrul și eșarfa.  La 4 aprilie 1974, o telegramă semnată de pictorul spaniol Salvador Dali „îl felicita” pe Ceaușescu pentru că „a instituit sceptrul prezidențial”. Nuanța ironică nu a fost sesizată și „Scînteia” a publicat textul. Evident, când au înțeles ironia, a fost prea târziu. Când, în Occident, scriitorul Virgil Tănase a ridiculizat „monarhia” lui Ceaușescu, acesta a ordonat eliminarea lui, numai că agentul însărcinat cu asta a defectat și a deconspirat misiunea, serviciilor franceze de informații, încercându-se o operațiune de salvare pentru Tănase și Paul Goma.

nicolae_ceausescu_coperta_revista_cinema_aprilie_1980

Nicolae Ceaușescu se desparte de Ion Gheorghe Maurer

Primii nouă ani din cariera de lider de partid și primii 7 ani din viața de șef de stat a lui Nicolae Ceaușescu s-au desfășurat sub atenta îndrumare a lui Ion Gheorghe Maurer. Alături de acesta, supraviețuia ca Vicepreședinte al Consiliului de Stat, Emil Bodnăraș. A doua zi după ce își primise sceptrul prezidențial, de la Ștefan Voitec, Ion Gheorghe Maurer a acceptat să se retragă.

Era 29 martie 1974. „Târgul” era unul onest. Ceaușescu rămânea lider, Maurer mergea la pensie. Avea dreptul la pază, mașină cu șofer, vila de protocol îi rămânea. Avea acces la domeniile de vânătoare, la concediile pe litora ca și cum ar fi fost în funcție. Ceaușescu începuse să fie deranjat de Maurer care îi arăta că producția trebuia orientată spre ce era competitiv, nu spre orice domeniu, unde nu era competența necesară.

De fapt, în 1972, Maurer, aflat la o vânătoare între Covasna și Sfântu Gheorghe, alături de Kiraly Karol, șef județean de partid și vechi prieten și tovarăș de luptă, a fost la un pas de moarte. Deși aveau antemergător, o mașină militară a lovit mașina celor doi. Maurer a fost salvat cu greu după 13 intervenții chirurgicale. Maurer a înțeles că se urmărise lichidarea lui și s-a retras. Ca un „privilegiu”, în toamna lui 1974, când toți se ridicau la Congresul XI, Maurer, care începuse deja să meargă cu greutate, a avut dreptul să aplaude stând pe fotoliul său. Asta nu-l va scuti pe bătrânul ilegalist să nu fie ascultat în vilă de Ceaușescu.

Elena Ceaușescu în Academia Română. Drumul în partid

În martie 1974, Elena Ceaușescu adaugă titlul de Academician, celui de Doctor Inginer.  Cercetarea românească, mai ales în sfera petrochimiei și laserilor începuse să aibă un nivel crescut. În 1969, savantul Henri Coandă a revenit definitiv la București. A lucrat în România până la decesul său, la 25 noiembrie 1972.  Nicolae Ceaușescu va mai aștepta până în 1985, această onoare de a intra în Academia Română. Elena Ceaușescu fusese recunoscută ca membru de partid din 23 august 1944. Asta, deși, cel puțin din 1939, de când îl cunoscuse pe Ceaușescu a fost în acțiuni ilegale, ce-i drept, de mică importanță după ce s-a descoperit idila ei cu deținutul Nicolae Ceaușescu sub paza gardienilor de la Văcărești.

Nicolae Ceaușescu o introduce în 1972, în CC al PCR.  În 1973, a ajuns în CPEx.  În 1974, devine membru al  Biroului Politic Permanent, care după Congresul XI înlocuise Prezidiul Permanent. Un an mai târziu, va deveni deputat de Argeș în Marea Adunare Națională. În anii următori, se va îndrepta spre statutul de „Cabinetul Doi”, așa cum va fi cunoscut biroul său începând din 1979, an când renunță la conducerea ICECHIM.

Ultimele vizite externe din 1974

Anul 1974 era destinat pregătirii lucrărilor Congresului XI al PCR care se va ține în noiembrie.  De aceea, pe 17-18 aprilie, Nicolae Ceaușescu semnează condica de prezență la Varșovia pe 17-18 aprilie. Are loc în această perioadă, Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.

După celebrarea aniversării Partidului, Proclamării Independenței, pe 12 mai, Ceaușescu îi face o vizită de stat „pretinului” Todor Jivkov. Așadar, devenit Președinte al RSR, Nicolae Ceaușescu atinge în 1974, în vizitele sale, state africane, latino-americane și din Orientul Mijlociu, Europa jucând un rol secundar.

Lovitura neașteptată din SUA. Ajutorul dat refugiaților chilieni

În SUA, veștile nu erau prea bune. Din ianuarie 1973, la Paris, se discuta ieșirea din Războiul din Vietnam. Președintele Nixon era afectat de scandalul interceptării adversarilor democrați în clădirea Watergate. La 9 august, pentru a nu fi deferit Justiției federale, Nixon alege demisia. Războiul din Vietnam se va încheia oficial în 1975.

Evident, lui Ceaușescu îi stă inima în loc. „Pretinul” american pleacă și îi lasă locul lui Gerald Ford.  Așadar, Ceaușescu avea nevoie să găsească un alt canal la Washington DC. Voia clauza națiunii celei mai favorizate. Între timp, mai vin și vești bune. I se cere ajutorul, ca lider comunist ce era, să sprijine refugiații din Chile, care fugeau de Augusto Pinochet. Din martie și până în noiembrie 1974, ajung circa 1400 refugiați politici chilieni.

Ceaușescu și de Gaulle în 1968

sursa: Fortepan / Szalay Zoltán

Vești bune din Grecia

Între timp, vin vești bune de la Atena. După ce în noiembrie 1973 începuseră protestele studenților politehniști din Grecia, Regimul Coloneilor (Junta militară) încearcă să anexeze în iulie 1974, insula Cipru. Turcia intervine și ocupă Ciprul de Nord. Junta depune armele la Atena pe 24 iulie 1974, deschizând calea spre legalizarea KKE, mișcarea comunistă greacă. Pentru Ceaușescu, este o încununare. Ajutase facțiunea pro-europeanăa KKE, în plus, în România din 1949, era o numeroasă comunitate de refugiați comuniști greci.

Conferința ONU de la București. Trei decenii de la 23 august 1944

Ceaușescu celebrează cu un fast deosebit momentul 23 august 1944. Se împlinesc 30 de ani. Din 19 august, începuse Conferința Mondială a Populației, la București. Din nou, venise la București, Kurt Waldheim, Secretarul General al ONU. Conferința a durat până la 30 august 1974.  Consiliul Economic și Social al ONU gândise o astfel de conferință încă din 1970.

ONU

Ssursa foto: dreamstime.com

România dezvolta cu succes tratamentul cu Gerovital, doctorul Ana Aslan era deja o emblemă românească la gerontologiei și geriatriei mondiale. Așadar, la evantaiul de realizări ale lui Ceaușescu se adaugă și acest moment deosebit de reprezentare.

Secretarul General al ONU, Kurt Waldheim - Credit foto: Wikipedia

Lideri străini, primiți de Nicolae Ceaușescu. Stabilirea relației cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei

În februarie 1974, ziarele românești scriu despre vizita liderului Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) Yasser Arafat la București. Ceaușescu îi va acorda chiar și sprijin logistic, va permite studenților palestinieni să vină la studii în București. România  a fost unul din puținele state ale lumii care avea relații diplomatice atât cu OEP cât și cu Israelul.  Ceaușescu și Arafat se întâlniseră prima dată în  aprilie 1972, atunci când liderul comunist român vizitase Egiptul.

În iunie 1974, Președintele Columbiei,Alfonso López Michelsen vine într-o vizită la București. În septembrie 1974, William R.Tolbert Jr., Președintele Liberiei vine într-o vizită de prietenie la București. Așadar  în septembrie 1974, Nicolae Ceaușescu mai face un pas către o altă probă de recunoaștere internațională.

Vizite interne ale lui Ceaușescu

În 29 -30 mai 1974, Nicolae Ceaușescu a ales să viziteze județele Dolj și Olt. A mers să viziteze Fabrica de Confecții din Craiova, a ales să vadă stadiul lucrărilor de irigații din zona Corabiei.  A vizitat și obiective industriale din Slatina, Olt. Proiectat din 1961, actualul ALRO Slatina a început producția din 1965. La Tulcea funcționa deja din 1973,  o uzină pentru alumină calcinată, care să aprovizioneze direct combinatul de la Slatina pe calea ferată.  Se importa parțial bauxita, iar procesul tehnologic provenea dintr-un proces utilizat de germanii de la Bayer. În 18 iunie 1974, Nicolae Ceaușescu a vizitat șantierul Sălii Polivalente din Capitală.

A ajuns să viziteze și localități din Banat, ca de exemplu, localitatea Lenauheim din județul Timiș. Localitatea avea un nume de rezonanță ungurească (Csatad) dar pentru că acolo se născuse poetul romantic Nikolaus Lenau (1802-1850), numele i-a fost dat după numele de familie al acestuia. Poetul a plecat în brațele părinților din localitate, nemaivenind vreodată. A scris poezie romantică, fiind o sursă de inspirație inclusiv pentru Mihai Eminescu.

Kissinger

Sursa foto: Wikipedia

Henry Kissinger la București. Menținerea relației cu SUA

La 3 noiembrie 1974, Secretarul de Stat al SUA (Ministru de Externe) Henry Kissinger care își consolidase poziția lângă noul Președinte al SUA. Gerald Ford, vine la București. Ceaușescu poartă discuții despre situația internațională dar și de chestiunea Clauzei Națiunii celei mai favorizate. Kissinger îi explică faptul că în SUA, Congresul are puterea să decidă.

Senatorul SUA, Jackson depusese un amendament în care, României i se cerea să acorde dreptul la emigrare. Ceaușescu cere ironic să se prevadă și dreptul la întoarcere pentru că România știa că unii români din afara României doreau să revină. Până la urmă, chestiunea va rămâne pentru anii următori.

Contre cu sovieticii în contextul Congresului XI al PCR

Între delegații străini la Congresul XI al PCR din noiembrie 1974, delegația oficială din URSS vin având „capsa pusă”. Erau supărați din cauza acțiunii de condamnare a invaziei din 1968. În 1970, sovieticii îl trimiseseră pe Kosîghin, șeful Guvernului la București și nu pe liderul PCUS, Leonid Brejnev să parafeze Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-sovietic din 7 iulie 1970.

Delegația românească și sovietică aproape erau să se certe pe 24 iunie 1971 la Moscova. Sovieticii își exprimaseră poziția pe 13 noiembrie 1974. Sovieticii erau supărați că autorii programului „uitaseră” de „leninism” ca etapă necesară de la marxism încoace. Lucrurile au rămas cumva „în coadă de pește” la 30 noiembrie 1974.

Congresul XI al PCR (23-27 noiembrie 1974)

Nicolae Ceaușescu are 56 de ani și „41 ani de activitate revoluționară”. Conducea România ca lider de partid de 9 ani și șef de stat de 7 ani. Congresul XI nu e decât o repetiție cu final cunoscut. Maurer, în loja de onoare primește dreptul să stea jos. Deja Ceaușescu era aplaudat și ovaționat, delegații ridicându-se în picioare ca la stadion.

Ceaușescu nu a avut nicio problemă, în sensul să aibă opozanți. După prezentarea realizărilor, în Raportul Congresului, Ceaușescu a trecut la „next level”. A dat citire unui document intitulat „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism”. Așadar, comunismul devenea oficial o țintă de atins. Termenul era de 20-25 de ani.

Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu

Pe plan intern, Ceaușescu raportase că de la Congresul X, producția globală a ajuns de la 300 miliarde lei în 1970, la 580 miliarde lei. S-au dat în folosință 2400 unități de producție noi în industrie. Producția zootehnică a crescut cu 40% iar investițiile în irigații, mecanizare au crescut.

În concluzie, în anul 1974, Nicolae Ceaușescu devine Președinte al Republicii Socialiste România.  Rămâne fără cel mai important susținător, Maurer. Era la apogeul puterii sale. Va relua vizitele africane, sud-americane și în Orientul Mijlociu. Va celebra trei decenii de la momentul 23 august 1944, va organiza o Conferință a ONU pe tema populației. Se va apropia de OEP și Yasser Arafat sau de Saddam Hussein. Va gestiona bine schimbarea de putere de la Washington. Congresul XI va confirma apogeul puterii sale. Evident, de la apogeu, timp de 15 ani, va urma un declin din ce in ce mai accelerat. Pe măsura declinului puterii, culturl personalității va crește. Lumea va începe să simtă fiorul dictaturii.