Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Nicolae Ceaușescu a avut un an 1972 plin de vizite externe și interne. Dacă este să ne uităm pe lista vizitelor externe, observăm că între vizitele în marja consultărilor legate de CAER sau de Tratatul de la Varșovia, anul 1972 a fost „Anul Africii”. I-a primit la București pe Primul Ministru al Israelului, Golda Meir și pe El Comandante Fidel Castro, liderul Cubei. Anul 1972 era semicentenarul URSS.
În rest, în afară de o vizită în Belgia, în Luxemburg și una Bulgaria, Europa a rămas cumva în afara vizitelor de stat. Ceaușescu a fost preocupat să strângă legăturile cu mișcările și partidele comuniste europene, unele clandestine ca în cazul grecilor și spaniolilor sau cu Partidul Comunist din Belgia.
În țară, Ceaușescu a inaugurat împreună cu liderul iugoslav Tito, Hidrocentrala Porțile de Fier. Nicolae Ceaușescu a vizitat în 1972, obiective din județele Arad, Hunedoara, din București și din Transilvania. Ceaușescu visa la petrol algerian, nichel cubanez și credite externe în regim preferențial. Pentru asta, dorea să pună în aplicare strategii economice sovietice pe care să le susțină cu dolari americani.
Rolul României în stabilirea relației diplomatice între SUA și R.P.Chineză
România a ajutat R.P.Chineză și SUA să-și normalizeze relațiile. O spune Henry Kissinger în scrierile sale, România a avut acest rol de canal diplomatic. Așa se face că Președintele SUA efectuează o vizită oficială în R.P.Chineză în perioada 21-28 februarie 1972. Acest fapt vine și după ce în octombrie 1971, Republica Populară Chineză a fost admisă ca membru al ONU în Consiliul de Securitate, având și dreptul de veto asigurat.
A fost, fără îndoială, pentru România o lovitură de imagine pe plan extern. S-a consolidat poziția lui Ceaușescu în calitate de partener de discuție în afaceri geopolitice internaționale.
Nicolae Ceaușescu și vizitele „în interes de bloc geopolitic”
De ziua lui, în 25-26 ianuarie 1972 (împlinea 54 de ani) Nicolae Ceaușescu ajunge la Praga în Ceholsovacia. Participă la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. La 31 iulie și până la 1 august, Ceaușescu se află în Crimeea, URSS. Aici, discută cu liderul URSS Leonid Ilici Brejnev.
Vizita din Crimeea nu era doar politică. URSS îi convoca pe liderii de partide, mișcări de eliberare și de state comuniste să disccute chestiuni de ideologie, economie. În plus, se făceau și anumite informări.
La 20-23 decembrie 1972, are loc o nouă vizită a lui Nicolae Ceaușescu în URSS. Se celebrau cinci decenii de la fondarea în 1922 a URSS. Evident. oricât de răzvrătit era Ceaușescu, nu putea lipsi de la aceste manifestări.
Relații cu Israel, Regatul Belgiei
În perioada 4-7 mai 1972, la București, a venit în vizită Primul Ministru al Israelului, Golda Meir. Ea, Ceaușescu și Ion Gheorghe Maurer au discutat chestiuni geopolitice sensibile privind situația din Orientul Mijlociu. Nicolae Ceaușescu visa să medieze conflictele dintre luptătorii palestinieni, Egipt, Siria și Israel. România fusese singura țară din blocul socialist care menținuse relațiile cu Israel în 1967, în timpul „Războiului de 6 zile”.
În data de 25 octombrie 1972, Ceaușescu a fost primit la Bruxelles de Regele Baudouin I al Belgiei. Congo și Zairul se eliberaseră de sub controlul colonial. Congo aparținuse Belgiei, iar Ceaușescu viza să aibă intrare pe piețele africane pentru a încerca să țină pasul cu sovieticii care aveau o industrie și o politică mult mai bine dezvoltată.
În perioada 27-28 octombrie 1972, Ceaușescu vizitează alături de Elena Ceaușescu un alt stat occidental influent, Marele Ducat de Luxemburg. Discută cu reprezentanți ai Guvernului dar și cu Marele Duce Jean de Luxemburg și cu Marea Ducesă Charlotte.
Contacte cu lideri comuniști belgieni, greci, spanioli
La 2 ianuarie 1972, Nicolae Ceaușescu îl primea la București pe Președintele Partidului Comunist din Belgia, Marc Drumaux. Pentru Ceaușescu, a avea relații cordiale cu liderii comuniști belgieni reprezenta avantajul unor porți deschise atât spre Occident, cât și spre Africa, aflată în plin proces al decolonizării. Evident, voia să știe și eventualele mișcări ale sovieticilor.
Junta greacă de dreapta condusă de Georgios Papadopoulos în perioada 1967-1974 a reprezentat o provocare pentru Ceaușescu. În România după 1948, veniseră refugiați greci iar după 1968, KKE, Partidul Comunist Grec se scindase într-o ramură pro-sovietică și una „euro-comunistă”. Comuniștii greci „din interior” au adoptat linia „euro-comunistă” în frunte cu Mitsos Partsalidis. Linia dură, pro-sovietică, adoptată de comuniștii greci „din exterior” a fost asumată de către Kostas Koligianis.
Ceaușescu încurajase evident latura euro-comunistă. În 1972, Ceaușescu a pus bazele unei cooperări inter-ministeriale pentru ca după căderea „regimului coloneilor” să se apropie de Guvernul de la Atena, de orientare democrată, profitând de legalizarea KKE în Grecia ca partid de Opoziție.
România a permis copiilor imigranților politici străini veniți în România să studieze în școli și universități românești. După normalizarea relațiilor româno-elene, mulți tineri din Grecia au putut studia în universități românești. În acest sens, un merit deosebit l-a avut diplomatul și scriitorul român Ion Brad (1929-2019), care a fost ambasadorul României la Atena în perioada 1973-1982.
Dolores Ibarruri și Ceausescu Credit foto: Wikipedia
Spania era încă sub conducerea regimului franchist. Ceaușescu cultiva relații prietenești cu doi lideri spanioli al căror partid era în ilegalitate. Este vorba de șeful comuniștilor spanioli Santiago Carillo care venea anual în vacanță la Mangalia, el trăind în exil și de legendara membră a luptei republicane „La Pasionaria”, Dolores Ibárruri. Atât Carillo cât și Ibárruri au ajuns la București în cursul anului 1972. Comuniștii spanioli ca și cei greci au avut la București, un puternic centru de rezistență în clandestinitate și exil. Relațiile oficiale cu Spania se vor relua după moartea lui Franco în 1975. Ceaușescu a susținut cu bani mișcările comuniste din statele occidentale dar și mișcările internaționale de eliberare care adoptau o linie marxist-comunistă.
„Primăvara africană” a lui Nicolae Ceaușescu. O goană pentru petrol algerian
Am mai scris că Securitatea care coordona practic politica ecomomică internațională a României privea cu interes spre Africa. Cel puțin 17 state deveniseră independente numai în 1960. I s-a spus „Anul Africii”. Nicolae Ceaușescu a înțeles că având industrie franceză pe teritoriul României putea exporta în statele africane care se emancipaseră, în marea lor parte, de sub control francez. Altele se emancipaseră de sub control britanic.
Nicolae Ceauşescu întreţinându-se cu conducătorii delegaţiei Mişcării Populare pentru eliberarea Angolei, reprezentantul Partidului African al independenţei din Guineea-Bissau şi Insulele Capului Verde şi reprezentantul Frontului de eliberare din Mozambic.(9 august 1969). sursa: IICCMER
Din 11 martie și până în 6 aprilie, Nicolae Ceaușescu a călătorit în state africane. În 11- 16 martie 1972, Ceaușescu a vizitat Algeria. Algeria era un puternic producător de petrol. Ceaușescu dorea să cumpere petrol pe care să-l prelucreze în România. În 15 octombrie 1971, România aderase la Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT). Era o etapă înaintea aderării la FMI și la Banca Mondială. Din Algeria, Ceaușescu a ajuns în Republica Centr-Africană, un stat bogat în diamante. În 18-21 martie și în 21-23 martie, Ceaușescu a vizitat Congo (Brazaville) și Zair (azi, RD Congo sau Congo Kinshasa). A continuat periplul african cu vizitele din Zambia (23-27 martie), Tanzania (27-30 martie), Sudan (30 martie-1 aprilie).
Vizita care a încheiat periplul african a fost în Egipt, în perioada 2-6 aprilie 1972. Întrevederile cu Anwar el Sadat au vizat atât chestiuni economice dar și diplomatice.
Primiri ale unor lideri străini. Nichelul cubanez
De departe, cel mai important lider care i-a călcat pragul lui Nicolae Ceaușescu, în mai 1872, a fost El Comandante, liderul Cubei Fidel Castro Ruz. Fidel Castro a petrecut în România un număr de patru zile între 26 și 29 mai 1972. Liderul de la Havana a vizitat atât Capitala, cât și importanul oraș românesc Ploiești, „Citadela Petrolului” în data de 28 mai 1972. Ceaușescu știa că în Cuba există rezerve importante de nichel. Ceaușescu dorea să se facă o turnătorie specializată în cooperare româno-cubaneză. Evident, Ceaușescu dorea și să importe nichel la un preț preferențial din Cuba lui Castro.
Vizita de lucru în Capitală a preşedintelui Nicolae Ceauşescu (1979). sursa: Fototeca online a comunismului românesc cota 72/1979
În 11 februarie 1972, Ceaușescu a vizitat Fabrica de Mobilă de la Arad. În marja celebrării a 95 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României la 9 mai 1877, liderul român a tăiat panglica la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României de pe Calea Victoriei, la 8 mai 1972, în Palatul Poștelor, clădire a Bucureștiului de final de secol XIX, inaugurată în 1894. Până în 1970, aici funcționase Poșta Centrală.
Inaugurarea Hidrocentralei Porțile de Fier I
La 16 mai 1972, Nicolae Ceaușescu și Jospip Broz Tito inaugurau Hidrocentrala Porțile de Fier I. De la 7 septembrie 1964, când au început lucrările, au lucrat până la 20 000 oameni (muncitori, maiștri, subingineri, ingineri și alte categorii profesionale). La Gura Văii s-a creat chiar o așezare pentru muncitori, incluzând cantine, creșe pentru copii, dispensar, magazine.
Lacul de acumulare are 2 miliarde metri cubi apă capacitate. Lacul de acumulare are o lungime de 120 km. Între amonte și aval de baraj există o diferență de 20-35 de metri, după cum este măsurat debitul Dunării în diferite momente ale anului. Barajul are o lungime de 1.278 de metri. În cadrul acestei dimensiuni, barajul deversor are 441 de metri. Căderea nominală a apei este de 27,17 metri. Capacitatea Hidrocentralei este de 2235 MW.
Sistemul de ecluze a permis navigația sigură, reușind să se biruie pentru totdeanua problemele cauzate de Cazanele Dunării. Dunărea devenea astfel, navigabilă fără probleme. Cele două ecluze de pe partea românească și de pe partea iugoslavă (sârbă astăzi) au o capacitate de trafic anual de 37,2 milioane de tone, 52,4 milioane de tone.
Porțile de Fier 3. Sursa foto: Facebook
Au dispărut sub ape Orșova Veche, Tufări, Jupalnic, Coramnic și Insula Ada Kaleh în 1970. Numeroase vestigii de pe Insula Ada Kaleh (părți din zidul cetății austriece) au fost mutate pe Ostrovul Șimian, în aval de Drobeta Turnu Severin. În linie dreaptă între vechea Orșova și Orșova Nouă sunt 2 km. Orșova Nouă a fost ridicată în perioada 1966-1971 pe terasa Dunării și în fața Golfului Cernei, precum și pe versantul sudic al Munților Almăjului.
Vizitele interne
În august și septembrie 1972, a fost în județele Alba, Brașov și Hunedoara. În Alba a vizitat Uzinele Mecanice Cugir (fabrică de armament), Combinatul de prelucrare a lemnului. orașul Aiud și Fabrica de ciorapi de la Sebeș. În august 1972, a ajuns la uzinele constructoare de mașini de la Brașov. În 15 septembrie 1972, Ceaușescu a mers la Combinatul Siderurgic Hunedoara. La 3 octombrie 1972, a vizitat municipiul Satu Mare.
Nicolae Ceaușescu, Mobutu. Sursa foto: arhiva EVZ
Aplicarea Planului Valev și o vizită în Bulgaria
În urma accelerării relațiilor cu SUA, Nicolae Ceaușescu a înțeles că o șansă pentru a moderniza României era apelul la credite externe. De fapt, încă din 1968, începuseră discret tatonările. Nicolae Ceaușescu făcuse parte din echipa politică a lui Dej când acesta condamnase Plamul Valev. Costin Murgescu, economistul care a pregătit răspunsul științific de combatere a spus că totuși, ca om de știință el nu disprețuia Planul Valev deși, a trebuit să coopereze politic la combaterea acestuia.
În fapt, Planul Valev era în 1964 o propunere economică științifică a unui savant sovietic de origine bulgară, Emil Borisovici Valev care prevedea că statele riverane Dunării de Jos (România, Bulgaria și URSS cu RSS Moldovenească și sudul Basarabiei din RSS Ucraineană) trebuie să coopereze între ele într-un „complex interstatal” axat pe petro-chimie, construcții de mașini, agricultură irigată. industrie alimentară. Ori, după 1967, când a preluat complet conducerea statului, cumulând-o cu leadershipul partidului, Ceaușescu a dezvoltat România strict pe Planul Valev, cooperând cu Bulgaria și chiar cu URSS. În acest sens, testând terenul, Ceaușescu a vizitat Bulgaria pe 27-28 septembrie 1972.
Primire la Nicolae Ceausescu a delegatiei din Irak, alături Ștefan Andrei, 1989. sursa: Agerpres
Așadar, esența regimului Ceaușescu în 1972, era să preia parțial un plan sovietic și să-l finanțeze cu dolari americani, sperând să fie credite cu dobânzi mici.
Afilierea la FMI și Banca Mondială
La 15 decembrie 1972, România adera oficial la Fondul Monetar Internațional (FMI). Adera și la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) care era parte componentă a Băncii Mondiale. România a depus cota de intrare, 40 de tone din rezerva națională de aur. România a acceptat monitorizarea din partea FMI și BIRD. Diplomații români au prezentat că România avea o populație preponderent rurală și un venit de sub 500 dolari pe cap de locuitori. Statutul de țară în curs de dezvoltare califica România pentru a obține credite avantajoase.
Așadar, la finalul lui 1972, Ceaușescu intră în clubul statelor finanțate de FMI și BIRD. Începea perioada 1973-1980 axată pe investiții ample, nesustenabile pe baza resurselor interne. Ceaușescu spera însă să compensese lipsa resurselor pe importuri pe care să le plătească dacă nu cu bani, atunci cu produse românești, fiind un adept al sistemului „barter”.
Recomandările noastre
