Anul 1970, un an al extremelor pentru Nicolae Ceaușescu. Inundații de proporții și prima vizită în SUA
- Florian Olteanu
- 22 octombrie 2026, 06:50
Ceaușescu și Nixon. sursa: Wilson Center
- Regimul lui Nicolae Ceaușescu și inundațiile apocaliptice din primăvara lui 1970
- Măsurile luate de Nicolae Ceaușescu
- Eșecurile numite Lacul Văcărești și Lacul Ceauru
- Credite externe pentru hidrocentrale și lacuri de acumulare
- Vizitele externe din perioada iunie-septembrie 1970
- Nicolae Ceaușescu pe pământ american în octombrie 197o
- Ultimele vizite externe ale anului 1970
- Reconcilierea cu istoria interbelică din 29 decembrie 1970
Nicolae Ceaușescu a avut în anul 1970 un an marcat de dezastre naturale. Pe planul politicii internaționale, în toamna anului 1970 avea să viziteze pentru prima dată SUA, la invitația Președintelui Richard Nixon. Era o vizită de răspuns, însă Nixon avea, evident, și altceva în plan. Voia să testeze capacitatea României de a-i deschide ușile diplomației către Republica Populară Chineză.
Regimul lui Nicolae Ceaușescu și inundațiile apocaliptice din primăvara lui 1970
Nicolae Ceaușescu plănuia noi vizite externe și noi elemente de transformare a agriculturii și industriei, numai că istoria i-a pus o pierdică. Mai exact, natura i-a creat probleme. Multe râuri nu fuseseră regularizate. Inundațiile din epocile modernă și contemporană, până în anii 20-30 au pus serioase probleme. În 1970, a fost altceva.
În data de 12 mai 1970, o ploaie de proporții biblice a afectat România. Ploaia torențială a două zile, s-au topit brusc zăpezile de pe versanții montani, iar râurile au ieșit din matcă. Au fost distruse aproape 200.000 de locuințe, 200.000 de hectare de teren agricol au fost calamitate. Primul val de inundații din 1970, a afectat 37 din totalul de 39 de judeţe câte avea România la acea dată. Mureșul a ajuns să aibă un debit uriaș, comparabil cu debitul mediu al Dunării.
În perioadele 23-25 mai 1970, respectiv, 12-13 iunie 1970 ploile au continuat! Bazinul superior al Târnavelor, Oltul superior, bazinul Bârladului, râurile din Banat au înregistrat debite uriașe. Au fost afectae județele Alba, Bihor, Gor, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Maramureş Satu-Mare, Sălaj, Sibiu. Bilanțul intervenției a fost că 256 000 persoane (echivalentul populației actuale a județului Mehedinți n.a.) și 460.000 de animale au fost evacuate. Inundația a înregistrat 83 localităţi puternic afectate şi 1528 parţial afectate. S-au înregistrat 13.070 case complet distruse.
A fost afectată 11% din suprafaţa agricolă a României, la care se adaugă holdele de grâne ajunse la maturitate, suprafețele cu porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, in, rapiță, cartofi, fasole, fânețe, culturi legumicole, livezi, fonduri forestiere. Pagubele materiale au fost de peste 10 miliarde de lei, conform evaluărilor Armatei Române.
Măsurile luate de Nicolae Ceaușescu
Dictatorul Nicolae Ceaușescu a dorit ca măsurile să fie active și rapide. Ulterior, a decis să fie introdusă sistematizarea rurală dar chiar și în Capitală, pentru că și Capitala a fost afectată serios. Conducerea partidului și statului român a impus hidrotehniștilor necesitatea ca aceștia să organizeze un plan de regularizare a Dâmboviței. Stăvilarul Ciurel de la Lacul Morii, lacul Văcărești și amenajarea de la Mihăilești pe Argeș au fost cele mai importante acțiuni. Totuși, în cazul Văcărești, lucrurile nu au stat deloc bine, iar proiectul a devenit o deltă urbană în mijlocul Capitalei.
Eșecurile numite Lacul Văcărești și Lacul Ceauru
Când vorbim de lacuri de mare întindere, Lacul Văcărești pare de poveste. Acesta trebuia, în viziunea lui Nicolae Ceaușescu, la fel ca și Lacul Morii să prevină inundațiile de tipul celor care îngroziseră Capitala și țara în anii 70. Se dorea ca el să fie alimentat din Dâmbovița, dar încercarea a fost un eșec. Se mai dorea și ca apa să fie adusă din râul Argeș, prin Lacul Mihăilești, situat în Mihăilești, localitate situată la sud-vest de Capitală, traversat de drumul național București-Alexandria.
Alături de Lacul Tei, de râul Colentina, alimentat din pâraie și viiuri, Lacul Văcărești trebuia să aibă rolul lui. Abandonat după Revoluție, a devenit un ecosistem de tip „deltă” cu vegetație, animale, păsări, reptile.

Inundații 1970, Satu Mare. Sursa foto: ziarul Scînteia
În proximitatea municipiului Târgu Jiu a fost gândit cel mai mare lac antropic din România, Ceauru. Lacul, deși apare pe hartă a fost abandonat și datorită proastei coordonări în teren, furturilor de materiale. Totuși, principala cauză a fost amploarea proiectului. Dar care a fost povestea acestui lac antropic? când vorbim de lacuri mari, Ceaușescu a dorit în zona de câmpie adiacentă zonei subcarpatice de la sud de Munții Gorjului, la Ceauru un lac antropic. Lacul urma să colecteze în sud-vestul orașului Târgu Jiu apele din viituri. Au fost demolate sate, s-au făcut săpături, se dorea crearea unor sisteme speciale de captare și deversare controlată. 3 miliarde de lei urma să coste investiția. Lacul ar fi urmat să aibă o suprafață mai mare decât orașul Târgu Jiu în sine. Trebuia să fie gata în 1968, dar în 1972, proiectul s-a abandonat definitiv.
Credite externe pentru hidrocentrale și lacuri de acumulare
Dezastrul indundațiilor din anii 70 l-a determinat pe Nicolae Ceaușescu să ia și alte măsuri. Coroborat cu faimoasele crize ale petrolului, Ceaușescu, având acces la credite externe, date de FMI și Banca Mondială, în perioada destinderii, a decis că ar putea ofere independență energetică României. Evident, era greu de realizat așa ceva, însă pe Olt, Lotru și Bistrița au apărut hidrocentrale care să asigure un aport de energie electrică.
Vizitele externe din perioada iunie-septembrie 1970
Nicolae Ceaușescu a avut o agendă a vizitelor externe destul de importantă în vara și toamna lui 1970. În 15-19 iunie 1970, după ce în 1969, Charles de Gaulle demisionase, Ceaușescu l-a vizitat pe Președintee Georges Pompidou. A vrut să se asigure că tot ce se convenise înainte, continua. Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia are loc la Moscova pe 20 august 1970 iar Nicolae Ceaușescu nu o ratează.
Luna septembrie 1970 vine cu două vizite importante, una în Bulgaria pe 11-12 septembrie 1970 și cealaltă pe 21-25 septembrie 1970, la Viena, în Austria. Vizita din Bulgaria de fapt a fost o vizită bilaterală de graniță. Todor Jivkov l-a primit pe Ceaușescu la Ruse, apoi, Ceaușescu a fost condus de Jivkov la Giurgiu, de unde cei doi și-au luat rămas bun tovărășește.
Viena juca un rol important în spionajul internațional și în schimburile economice mondiale. Fratee mai mare al lui Nicolae Ceaușescu, Marin era în perioada 1965-1974 Seful Agenției Economice a României din Praga. Din 1974 și până la finalul lui decembrie 1989, va fi șeful Agenției Comerciale a României din Viena.

Credit foto: Evz
Nicolae Ceaușescu pe pământ american în octombrie 197o
Timp de două săptămâni, în perioada 13-27 octombrie 1970, Nicolae Ceaușescu a mers în vizită oficială în SUA. A avut întrevederi cu Președintele Richard Nixon la Casa Albă. Programul oficial a inclus chiar și o vizită la Disneyland. A vizitat și o uzină unde se fabricau automobile Ford. A mers să viziteze și Cascasda Niagara.
În 1970, se împlineau 25 ani de la fondarea ONU iar Ceaușescu a bifat și această acțiune diplomatică de reprezentare națională. Nicolae Ceaușescu vedea, evident, ceva nou. Se deosebea, în mod evident, de ceea ce văzuse el în alte state, inclusiv la Moscova. Pe agenda întâlnirii dintre Nixon și Ceaușescu a stat, evident, deschiderea perspectivei de reluare a relațiilor dintre R.P.Chineză și SUA.
Nixon a fost o gazdă bună. Ceaușescu venea în SUA, unde exista o puternică emigrație anticomunistă și, evident. agresivă. Serviciile secrete americane au avut grijă să nu fie neplăceri. Totuși, pe parcursul celorlalte vizite pe care le va mai face Nicolae Ceaușescu vor fi proteste în anii următori.

Familiile Nixon și Ceaușescu, pe coperta revistei Cinema. sursa: Arhiva presei
Ultimele vizite externe ale anului 1970
Nicolae Ceaușescu alege în 18-21 noiembrie 1970, să viziteze Bulgaria. Evident, nu mai merge la Moscova în noiembrie pentru celebrarea Revoluției din Octombrie. Ultima vizită a anului este în 7-11 decembrie 1970, în Maroc. Observăm că, de departe, capul de afiș al vizitelor lui Ceaușescu a fost vizita din SUA. În rest, a ales țări precum Franța, Austria, Bulgaria sau Maroc. Vizitele în URSS erau cumva de domeniul obligației de aliat în Tratatul de la Varșovia și în CAER.
Ceaușescu sonda terenul în Maroc, stat care în trecut fusese protectorat francez în perioada 1912-1956. Știa că Africa, un continent bogat în resurse dar care se desprindea de era colonială, treptat, avea nevoie de contacte cu state precum România care se proclamase un stat apărător al ideii de neamestec în „treburili interne” din partea marilor puteri asupra statelor mici.

Vizita presedintelui SUA, Richard Nixon, in Romania. sursa: Agerpres
Reconcilierea cu istoria interbelică din 29 decembrie 1970
Nu știm dacă a fost consecința rugăminților discrete ale lui Richard Nixon, ori a fost sfatul unor lideri influenți ai Securității. Ceaușescu a luat la 29 decembrie 1970, cu o zi înainte de aniversarea a 23 de ani de la proclamarea Republicii, în Biroul Politic decizia exhumării trupurilor lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, foști lideri național-țărăniști.
Partidul Național Țărănesc pe care cei doi lideri, unul al PNR, celălalt al PȚ îl creaseră prin fuziune în 10 octombrie 1926, visa la colectivism și se opunea comuniștilor.Reprimarea grevelor de la Lupeni din 1929 și Grivița în 1933 fusese opera unor guverne din care cei doi făcuseră parte. În 1947, cei doi au fost condamnați la temniță pe viață.
Iuliu Maniu murise la Sighet, condamnat pe viață, la 5 februarie 1953. Ion Mihalache murise 10 ani mai târziu, la Râmnicu Sărat pe 5 februarie 1963. Comisia care a deshumat gropile comune unde se crede că fuseseră înhumați a supravegheat recuperarea unor oseminte care au fost înhumate la Bădăcin, în Ardeal (localitatea unde s-a născut Iuliu Maniu) și Topoloveni în Muntenia, unde se născuse Ion Mihalache).
Cu siguranță, momentul 29 decembrie 1970 trebuie văzut ca o încercare propagandistică a lui Nicolae Ceaușescu de a o rupe încă o dată cu regimul predecesorului său Gheorghe Gheorghiu Dej, în speranța unei creșteri a cotei de popularitate în Occident.