Evenimentul Zilei > Actualitate > Aventuri la pescuit în Piaţa Constituţiei
Aventuri la pescuit în Piaţa Constituţiei

Aventuri la pescuit în Piaţa Constituţiei

Undiţe, lansete, mulinete, momeli, mincioage, plase, bărci şi oferte de pescuit în bălţile din apropierea Bucureştiului.

Pescarii şi vânătorii au ocazia, până duminică, între zece dimineaţa şi şase seara, să cumpere ustensilele şi accesoriile necesare hobby-ului lor, la cel mai mare târg de profil din ţară, "Expo Aventuri la pescuit", ce se defăşoară în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Nu mai puţin de 43 de firme ce comercializează undiţe, momeli, arme şi alte brizbrizuri atât de apreciate de vânători şi pescari, inclusiv câţiva proprietari de bălţi din apropierea Capitalei îşi prezintă produsele până la finalul acestei săptămâni. Preţurile sunt, de regulă, mai ieftine decât în magazine, dar sunt departe de ofertele prezentate pe internet.

Oferta bălţilor

Lângă standurile firmelor care "vând" perspectiva că poţi prinde peşte, adică cele ale proprietarilor de bălţi, tronează o barcă din fibră de sticlă Buster M2 2012, lungă de 4,60 metri şi grea de 303 kilograme, cu un motor de 30CP. Preţul te dă pe spate: 11.500 euro, plus TVA.

Balta Dârvari, din judeţul Călăraşi, are o ofertă de pescuit la crap de o sută de lei, la 24 de ore. Dacă îţi place mai mult carasul, plăteşti doar 60 de lei pentru aceeaşi perioadă, iar la răpitori plăteşti ca la crap, dar numai în intervalul 06.00 – 18.00.

La balta Măgura, tot din Călăraşi, pescuitul la crap îţi scoate din portofel 60 de lei, la fiecare 12 ore, în sistem catch&release. Adică prinzi peştele şi îl arunci înapoi în apă. Dacă vrei să-l păstrezi, plăteşti alţi 20 de lei pe fiecare kilogram, dar numai ciortanii între un kil şi jumătate şi patru kile.

"Uite, am luat o broască artificială şi e mai scumpă decât pe net! Am luat-o on-line cu douăşcinci şi aici e 43 de lei!“

CRISTI DRAGOMIR, afacerist de cartier

VINE SEZONUL

Momeli pentru peşte şi nadă pentru pescari

Nadele, naturale sau artificiale, ultimele în majoritate din import, îi momesc şi ele pe împătimiţii pescuitului. La standul firmei Total Fishing e coadă. Se cumpără la greu o nadă ungurească de crap la opt lei kilu’, Carp Zoom. E cerere şi de "spice", o soluţie care se amestecă, cu nada. Preţul, destul de piperat, 70 de lei pentru 500 de mililitri. "E şi pentru plătică şi caras… poftiţi de gustaţi", râde Gică Arsene, taximetrist şi pescar de duminică. Oftează: "Nu ştii ce să iei d-aici! Sunt prea multe oferte… rişti să iei ţeapă. Io am luat!".

Păsărească de pescar

Aceeaşi firmă vinde lansete, mulinete şi alte năzbâtii ale unor mărci cunoscute de iniţiaţi: Lamiglas, Maver sau Colmic. "Cele mai ieftinioare se vând între 150 şi 300 de lei. Avem şi specializate, Match cu pluta la distanţă, Feeder, la fundul apei cu năditor şi Spinning, la ră­pitor cu momeală artificială!", e amabil vânzătorul, care turuie într-o păsărească de neînţeles pentru un profan în ale pescuitului.

Mai găseşti corturi, cizme, scăunele, huse, cuţite, mincioage şi alte bazaconii a căror utilitate e cunoscută doar de iniţiaţi. Başca şei de cai cu harnaşament cu tot, lese sau botniţe, toate din piele de bou.

Afară, ca la orice bâlci, te aşteaptă grătarele cu mititei, cârnaţi şi fleici, asezonate cu butoaie de bere. Să tot stai la poveşti pescăreşti.

PUŞTI ŞI PISTOALE

Arme de jucărie la un târg de vânătoare!

De menţionat, vânătorii trebuie să se mulţumească doar cu accesorii şi puşti şi pistoale de jucărie, întrucât armele de foc nu pot fi comercializate în cort. " Nu ne dă voie să le aducem aici! Avem doar de jucărie… De air soft, arme cu bile de plastic. Deja bate paint-ball-ul! La ăla te vopseşti, la ăsta simţi bila şi te retragi că ai onoare!", e darnic cu amănuntele Răzvan Puzea, gestionarul standului Top Gun. Cel mai căutat model este o imitaţie de revolver Glock, care se vinde cu 390 de lei. Originalul, disponibil, numai în magazinele securizate, sare de 4.000 de lei! Cât despre puşti, o mitralieră Hackler&Koch, de air-soft, e cea mai râvnită armă de că­tre amatorii de "împuş­cat" par­te­nerii de joacă. Preţul e, însă, prohibitiv: 2.450 lei!

Trofeu vânătoresc: purcel de lapte afumat şi umplut

În schimb, la capitolul trofee, o firmă din comuna Folteşti, judeţul Galaţi, a dat lovitura. Profitând de cele trei sortimente de cârnaţi de vânat, moldovenii au desfă­şurat pe o tarabă un adevărat "arsenal" de brânzeturi şi mezeluri declarate "de casă", piesa de rezistenţă fiind un purcel de lapte afumat, umplut cu piept de porc şi nicaiva verdeţuri şi condimente. Unul are circa 12 kile şi costă 400 de lei. Se dă, însă, şi la felie.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: