Vin VREMURI GRELE pentru salariaţii Complexului Energetic Oltenia
Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat ieri că 2.000 de salariaţi vor fi concediaţi începând cu data de 1 iulie 2016. Liderii de sindicat ameninţă cu proteste şi cer să...
Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat ieri că 2.000 de salariaţi vor fi concediaţi începând cu data de 1 iulie 2016. Liderii de sindicat ameninţă cu proteste şi cer să...
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat activitatea comercială a 1.871 de operatori economici şi au aplicat amenzi în valoare totală de 7,64 milioane lei, în cadrul operațiunii ”Venus”,...
România vrea să obțină recunoașterea europeană şi denumirea de Indicație Geografică Protejată pentru kurtos kalacs, care este un produs atestat pentru prima dată în Transilvania, în anul 1784, a declarat...
Compania Naţională de Drumuri (CNADNR) a inițiat un proiect de realizare a unor pasarele pietonale noi peste DN 1, în localităţile Corbeanca, Săftica şi Tâncăbeşti, pentru siguranţa locuitorilor din zonă,...
Schema generoasă de sprijin pentru energiile regenerabile pe care autorităţile au adoptat-o a făcut ca şi investiţiile în domeniu să crească spectaculos. Anul trecut, 15% din energia produsă local a...
Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România, Reza Baqir, prezintă astăzi concluziile discuțiilor de la București cu autorităților române, pentru evaluarea anuală a economiei românești, potrivit unui comunicat al FMI....
Apropierea weekend-ului, când şoferii se pregătesc de mici excursii, a adus şi scumpirea carburanţilor. Preţul benzinei, de pildă, s-a majorat semnificativ în ultimele două zile. Companiile cu staţii pe DN1...
Ministerul Energiei a înființat un comitet care va analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale - cărbune și uraniu - şi va propune măsuri urgente de eficientizare și reorganizare,...
Guvernul a lansat astăzi, prin Ministerul de Finanţe, platforma www.transparenta-bugetara.gov.ro, unde toţi cetăţenii cu acces la internet vor putea consulta veniturile şi cheltuielile autorităţilor şi instituţiilor de stat, fie că...
Românii care fac zilnic naveta în Capitală din localităţile aflate în zona de nord a Bucureştiului mai au de aşteptat până să poată merge la serviciu cu metroul luat din...
Grupul german Daimler, al treilea mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va inaugura oficial în luna aprilie, la Sebeş, producţia de cutii de viteze de ultimă generaţie...
Agenţii economici vor fi sprijiniţi de Guvern, prin scheme de ajutor de minimis, să participle la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, dar şi să facă studii...
Inflația anuală s-a menținut în teritoriu negativ luna trecută, la minus 2,7%, în coborâre de la minus 2,1% în ianuarie, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS)....
Numărul de autoturisme second-hand înmatriculate în primele două luni ale anului a crescut cu peste 11% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere...
Inegalitatea între cei mai săraci și cei mai bogați români a crescut și se află peste media europeană, raportul de venituri între primii 20% și ultimii 20% fiind de 7,2...
România se situează în topul creşterii economice printre statele Uniunii Europene, dar în acelaşi timp figurează şi în topul sărăciei, ceea ce arată că modelul de creştere nu este în...
„Am văzut o hartă șocantă, iar sărăcia în zona rurală este mai mare în zonele cu exploatații agricole mari, iar cu cât este mai mare ferma, cu atât este mai...
„Dacă legea dării în plată se aplică, sigur va avea impact pe piața imobiliară. Am estimat că pe termen scurt prețurile vor scăderea cu 10%”, a declarat astăzi Liviu Voinea,...
Parlamentarii din comisiile de industrii şi servicii urmează să hotărască, până pe 21 martie, pe cine să propună în trei posturi - cheie din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul...
Peste un sfert (26%) dintre angajatorii români intenţionează să facă angajări în trimestrul al doilea al anului în curs, în timp ce numai 7% anticipează o reducere a personalului, iar...