Un MARE producător AUTO GERMAN îşi extinde producţia în România

Un MARE producător AUTO GERMAN îşi extinde producţia în România

Grupul german Daimler, al treilea mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va inaugura oficial în luna aprilie, la Sebeş, producţia de cutii de viteze de ultimă generaţie pentru automobilele Mercedez-Benz. Proiectul de 300 de milioane de euro implică o forţă de muncă de peste 500 de persoane la fabrica din judeţul Alba.

Inaugurarea va avea loc la 4 aprilie, iar fabrica va produce cutii de viteză 9G Tronic.

„Ceremonia va marca începutul unei noi etape a proiectului de 300 de milioane de euro derulate de concernul Daimler în România, pentru extinderea producţiei de cutii automate de ultimă generaţie destinate automobilelor Mercedes, proiect ce a generat, până în acest moment, peste 500 de noi locuri de muncă”, arată filiale Daimler Star Transmission şi Star Assembly, într-un anunţ, citat de Mediafax.

Lucrările de construcţie a fabricii au început în 2014.

Star Transmission, filiala concernului german Daimler în România, a fost înfiinţată în anul 2001 prin deschiderea unei unităţi de producţie la Cugir care produce roţi dinţate, axe şi componente prelucrate pentru motoare, cutii de viteză şi sisteme de direcţie. Ulterior, în 2013 a fost deschisă o altă unitate de producţie la Sebeş care produce cutii de viteză automate.

România a intrat în 2015 în topul celor mai mari 10 producători de maşini din Europa, după numărul de autovehicule fabricate. Pe lângă cei doi mari producători Automobile Dacia și Ford România în țara noastră există zeci de producători de componente auto. 

Producătorul auto Daimler are în plan să devină cel mai mare producător premium din lume și să depășească astfel actualul lider, BMW. Pentru a atinge acest obiectiv, Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG, a declarat recent că este nevoie de o nouă uzină. Aceasta ar putea fi construită în România, unde Daimler mai are o fabrică în care produce cutii de viteze, la Sebeș, potrivit informaţiilor apărute în presă până acum. Decizia va ţine însă cont de numeroşi factori, printre care reţeaua de transport rutier, capitol la care România suferă enorm.