Rednic: „Suporterii să mă respecte pentru rezultate“
Patronul George Copos i-a cerut noului antrenor să-şi ţină-n frâu elevii. Mircea Rednic a fost prezentat ieri oficial drept noul antrenor al echipei de fotbal Rapid. Puriul a întârziat cinci...
Patronul George Copos i-a cerut noului antrenor să-şi ţină-n frâu elevii. Mircea Rednic a fost prezentat ieri oficial drept noul antrenor al echipei de fotbal Rapid. Puriul a întârziat cinci...
Palatul Culturii, Biserica „Trei Ierarhi“ şi Mitropolia din Iaşi nu pot fi admirate decât parţial, fiind în renovare sau reamenajare. Capitala Moldovei a fost punctul final al turului celor 7...
Un singur tip îl poate opri pe Puriul să ia titlul cu Rapid în acest sezon: jumătatea sa din oglindă, Strâmbul. Între cei doi fraţi amici şi inamici în acelaşi...
Comisia Europeană ne mai dă termen doar până pe 9 noiembrie să ne rezolvăm problemele din agricultură. Comisia Europeană a trimis ieri o scrisoare autorităţilor de la Bucureşti, prin care...
În acelaşi timp, telefonia fixă din România suferă pierderi ireparabile: peste 320.000 de linii desfiinţate într-un an. Serviciile de telefonie mobilă au avut, în primul semestru al lui 2007, 19,5...
Analiştii consideră că nici mărirea dobânzii nu va aduce creşterea indicelui preţurilor de consum în banda de 3%-5%. Banca Naţională a României (BNR) poate să-şi ia adio de la respectarea...
Ultima modificare a Codului Fiscal introduce reglementări absurde pentru industria jocurilor de noroc: obligaţia de impozitare a veniturilor realizate din jocul la cazinou şi la maşinile de joc electronice. Acest...
Fabrica Dacia se numără printre cele mai performante cinci platforme de producţie ale grupului Renault-Nissan din lume, după cum a apreciat, marţi seară, preşedintele constructorului auto, Carlos Ghosn (foto), aflat...
Întâlnirea preşedintelui francez cu liderul rus a adus puţine rezultate. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Nicolas Sarkozy nu au reuşit să găsească un punct de vedere comun...
Biletele pentru marele meci România - Olanda s-au epuizat ieri, la Constanţa, în numai zece minute şi au fost achiziţionate doar de bişniţari. Fanii echipei naţionale de fotbal a României...
În 2007, an în care sportivii tricolori nu s-au prea înghesuit să câştige medalii la competiţiile la care au participat, skandenbergul, disciplină nerecunoscută de Agen- ţia Naţională pentru Sport, i-a...
Compania naţională nu este însă de vânzare, iar austriecii se vor concentra pe preluarea maghiarilor de la MOL. Achiziţionarea Rompetrol (75%) de către KazMunaiGaz din Kazahstan cu un preţ estimat...
Corporaţia taiwaneză Benq, numărul doi mondial în producţia de proiectoare, şi-a propus să transforme aceste aparate în alternative la televizoarele LCD şi cu plasmă. Provocarea a fost lansată şi în...
Şpăgarul Remeş e protejat de ordonanşa Tăriceanu-Chiuariu. Deşi a fost văzut de o ţară întreagă luând mită, ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, este încă în funcţie. Doi bărbaţi stau faţă-n...
Potrivit unui articol, publicat astazi pe site-ul firenzeviola.it, in Italia ar putea fi o "invazie de fotbalisti romani". Jurnalistul Leonardo Menicucci scrie ca "jucatorii din Romania reprezinta o mina de...
Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a solicitat legislativului american sa respinga o initiativa a Congresului de a admite genocidul armean din 1915. Motivul lui Bush: "prejudicierea grava" a relatiilor...
Mircea Marian: "Imi pare rau ca cei de la Bruxelles nu au mai multe instrumente punitive pentru a pedepsi incapacitatea acestui guvern". Stiu ca multi vor spune ca asta inseamna...
Horia Roman Patapievici: "Intrebat ce va face guvernul daca bugetul nu va fi votat de parlament, un cunoscut analist economic a raspuns, fara sa ezite: "E greu de spus; pot...
Radu Paraschivescu: "Cu binele te obisnuiesti repede, spun observatorii dresati pentru optimism neconditionat". In principiu, asa ar trebui sa fie. De la telefonul mobil la aerul conditionat si de la...
Rusia incearca sa slabeasca pozitia Statelor Unite pe scena internationala si, indiferent cum vor decide americanii in criza nucleara iraniana, Moscova nu are decat de castigat, releva un comentariu publicat...