Dintre gemeni, Puriul e băiatul onest. De departe cel mai bun antrenor din Liga I la fotbal. Ştie mai multă tactică decât toţi „motocicliştii“ adunaţi de prin Italia la un loc. Simte fotbalul, e pasionat de ceea ce face, îl duce mintea şi la altceva decât „băieţii a jucat bine“ şi „focu’ la ei“. Sezonul trecut a câştigat titlul cu nişte ciurucuri, reşapând (lecţie învăţată temeinic de la maestrul său, Mircea Lucescu) o strânsură de vedete grase şi plafonate, mediocri blazaţi şi fotbalişti exotici adunaţi de pe coclauri. Echipa pestriţă montată asemenea unui puzzle a defilat într-un campionat în care rivalele pompaseră în transferuri de cinci ori mai mulţi bani.

Strâmbul e însă invidios şi colportor. Nu l-a lăsat pe Puriu să se bucure de roadele muncii sale. A profitat cu neruşinare de asemănarea cu nedezlipitul său tovarăş, s-a strecurat în vestiar şi a băgat zâzanie, a umblat cu fofârlica de la un acţionar la altul. Ba mai mult, umblă vorba că mâinile i-ar mirosi a brânză de oaie. Şi lucrarea sa diabolică a reuşit. Succesul fulgerător al Puriului a s-a dus la fel cum a venit, sabotat de maleficul Strâmb.

Acum, lupta dintre cei doi a ajuns la un nou episod. Pe termen scurt, fratele cel bun pare în avantaj. Vine la Rapid într-o conjunctură exact pe gustul său: ia echipa din pripă, într-o situaţie dificilă, după evenimente tulburi şi trebuie s-o redreseze iute. E nevoie de muncă şi multă măiestrie (specialitatea sa). Şi, cel mai important, până la vară intrigile fratelui cel rău n-au timp să-şi facă efectul.

Ca orice luptă între bine şi rău, confruntarea dintre Puriu şi Strâmb se anunţă palpitantă. Şi, pentru că nu e vorba de un film hollwoodian, deznodământul e incert, chiar dacă noi ştim cu cine ţinem. Nu-i aşa, Mircea Rednic?