Biletele pentru marele meci România - Olanda s-au epuizat ieri, la Constanţa, în numai zece minute şi au fost achiziţionate doar de bişniţari.
Fanii echipei naţionale de fotbal a României au primit ieri o nouă umilinţă. Suporterii care aveau intenţia să-i urmărească pe tricolori în cel mai important meci al toamnei, cel contra Olandei, programat sâmbătă, pe stadionul Farul din Constanţ a, au stat degeaba la cozile pentru bilete. Comercianţii angajaţi să distribuie tichetele şi-au făcut apariţia în jurul orei 12.45, iar peste nici zece minute au plecat, deoarece epuizaseră stocurile! Mai mult, tichetele scoase la vânzare erau numai la peluze. Cei care au apucat să cumpere mult-râvnitele bilete au fost bişniţarii „profesionişti“, veniţi din Bucureşti. Întreaga poveste a fost „salutată“ cu un potop de înjurături la adresa organizatorilor din partea celor aproximativ 1.000 de oameni rămaşi cu buza umflată. Ulterior, bişniţarii s-au pus pe treabă, oferind bilete la peluză pentru 100 de lei, deşi preţul oficial era de numai 25 de lei. „Am fost al optulea la coadă şi n-am prins bilete!“
Bişniţarii şi-au organizat perfect lovitura. Ei şi-au făcut apariţia în zona stadionului încă de marţi şi au început să comercializeze bilete. Cum acestea nu fuseseră scoase la vânzare oficial, localnicii acuză că tichetele au fost achiziţ ionate pe sub mână chiar de la FRF! Constănţenii au încercat să combată atacul bişniţarilor, aşezându-se la cozi încă de la ora 4.00 în noaptea de marţi spre miercuri. Mai mult, ei au întocmit şi liste, cum se făcea înainte de ’89 la carne şi lapte. Până la urmă, tot bişniţarii au fost primii. „Am fost al optulea la coadă astă-noapte, la ora 4.00, şi tot n-am prins bilet“, se văita ieri unul dintre suporterii ţepuiţi de coaliţia FRFbiş niţari. „Puneţi meciurile numai pe „Lia Manoliu“ şi duceţi-vă numai voi la partide!“, au strigat alţii.
Două la primărie, două la prefectură...
Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, a explicat cum s-au împărţit biletele: „Au fost tipărite 13.000 de bilete. 1.000 dintre ele au fost comercializate on-line. Am dat 1.400 de bilete suporterilor olandezi, 500 clubului Farul, alte 1.200 pentru autorităţile locale, 30 galeriei de la Oţelul, 30 la Dinamo, 20 la Ceahlăul, iar suporterilor de la Farul şi Poli Iaşi, care sunt înfrăţiţi, 450 de tichete. Alte 4.000 au mers la sponsori. Iar 3.500 - 3.600 au fost scoase astăzi la vânzare, în timp ce jucătorii au primit şi ei tichete“. Un calcul simplu arată că s-ar fi distribuit aproximativ 12.230. „Kaiserul“ a adăugat însă: „Azi s-au scos la vânzare 4.500 de bilete“. De unde rezultă că s-au tipărit aproape 17.000 de bilete, nu 13.000! Cu toate acestea, la fani n-au ajuns decât câteva tichete.
MUTU CERE PRUDENŢĂ
„Olanda e mai puternică decât noi“
Adrian Mutu, liderul naţionalei de fotbal a României, le cere coechipierilor să joace prudent sâmbătă, cu Olanda, în preliminariile Campionatului European 2008.
Starul Fiorentinei crede că echipa batavilor nu este genul de formaţie peste care să „te arunci“ cu toate liniile, ci un adversar cu care trebuie să joci inteligent. „Nu e cazul să jucăm hazardat cu Olanda, fiindcă din punct de vedere valoric e mai puternică decât noi. La o singură greşeală, Olanda te taxează. După nume, nu au puncte slabe. Pe teren însă, totul depinde de abilitatea noastră“. „Decarul“ naţionalei nu pune mare preţ nici pe absenţele din lotul lui Van Basten: „Olanda va veni aici să câştige. Nu se va mulţumi cu un egal. După calitatea jucătorilor, Olanda e cea mai bună din grupă. Absentează Snejder şi Van Persie, dar cei care-i vor înlocui sunt, de asemenea, nume mari“.
„Briliantul“ a completat: „E un meci foarte important, dar, dacă învingem, suntem calificaţi! Eu sunt în formă excelentă, am moralul bun şi nu mă gândesc decât să-mi ajut echipa. N-ar fi varianta ideală să mergem la Sofia şi să jucăm calificarea contra Bulgariei, pe terenul ei. Probabil că ne va aşteapta un calvar acolo. Vrem să fim calificaţi atunci“. Atacantul a încheiat: „Nu suntem disperaţi după puncte ca altădată, când ne uitam după alţii. Acum suntem noi acolo, sus. Trebuie doar să ştim să ne gestionăm poziţia din clasament“.
Până şi Mutu a avut, de asemenea, probleme cu procurarea biletelor pentru rude şi cunoscuţi: „Am prins numai câteva. Din păcate, capacitatea stadionului nu satisface toate pretenţiile. A fost alegerea selecţionerului şi a federaţ iei, aşa că trebuie respectată“.