Radu Paraschivescu: "Cu binele te obisnuiesti repede, spun observatorii dresati pentru optimism neconditionat".
In principiu, asa ar trebui sa fie. De la telefonul mobil la aerul conditionat si de la anestezicul cu aroma de cirese la scara rulanta, tot ceea ce mareste gradul de confort merita salutat fara rezerve.
Problemele incep sa apara abia cand elementul de noutate nu mai e un obiect, ci un obicei sau un principiu chemat sa functioneze intr-un mediu care pana atunci se descurcase si fara el. Atunci acomodarea se face anevoie, iar greutatea sporeste cand noutatea nu are aceeasi importanta pentru toata lumea. Impartirea in tabere se face iute si ferm.
De o parte favorizatii, de cealalta cartitorii. Oameni care pana atunci intretinusera raporturi firesti se vad deodata in totala adversitate. Colegi de banca in fata blocului sau de plimbare pe strada ajung sa nu-si mai vorbeasca.
De cateva luni, in anumite sectoare din Bucuresti au aparut benzile pentru biciclisti. Pe unele trotuare, un culoar verde delimitat de doua dungi portocalii si marcat cu simbolul unei biciclete semnaleaza acest spatiu rezervat amatorilor de miscare pe doua roti. Masura raspunde nevoii tot mai multor oameni de-a avea un loc al lor pe care sa circule cu acest vehicul inofensiv fara sa se simta amenintati.
Caci, se stie, ciclismul amator pe strazile si bulevardele din Bucuresti e o forma de sfidare a sortii si un fel de-a o cauta cu lumanarea. Cum insa Capitala e locul unde rezolvarea unei probleme inseamna crearea altor trei, au aparut deja efectele secundare. In plus, initiativa primariilor a scos in evidenta un betesug pentru care nu exista leac: romanii (in speta, bucurestenii) nu prea stiu sa mearga pe trotuar. Or, pentru asa ceva nu-i nevoie de disciplina teutona sau de recomandarile Uniunii Europene. E suficient sa-ti amintesti ca trotuarul nu-ti apartine si ca buna vietuire alaturi de celalalt presupune o anume arta a concesiilor reciproce.
Vorbeam despre efecte secundare. Unul dintre ele este dezordinea de pe trotuar, provocata de ignorarea, uneori involuntara, alteori nu, a culoarelor pentru biciclisti. Am vazut oameni pasind cu buna stiinta pe fasia verde, cu un aer oarecum sfidator, asteptand parca sa fie provocati. Pe altii i-am observat cum se opresc sa-si traga sufletul exact in mijlocul culoarului, punandu-si jos plasele cu cumparaturi, desi la cativa metri se afla o banca pe care ar fi putut sta fara sa incurce pe nimeni.
Cand am incercat sa le spun ca se afla intr-o zona destinata biciclistilor, am obtinut priviri chio-rase, riposte urzicate si ochi dilatati excesiv. O doamna grijulie cu propria tinuta mi-a explicat ca locul acestor aventurieri e in parc, chit ca la un metru de noi se afla semnul care le interzicea prezenta acolo. Un domn care isi citea ziarul din mers pe banda biciclistilor mi-a spus raspicat ca asta e cea mai mare tampenie pe care o intalnise.
Nici biciclistii nu se pot lauda cu o acomodare rapida si deplina. Unii au impresia ca sunt la Turul Frantei, asa ca dezvolta o viteza care-i sperie pe trecatorii fara ghidon. Altii ies la plimbare in grup, dar n-au chef sa circule in sir indian si se desfasoara in evantai, ocupand tot trotuarul. In fine, altii ignora sensul de deplasare obligatoriu, marcat printr-o sageata, si-i incurca pe cei care respecta semnele, ajungand daca nu la tamponari, in orice caz la bombaneli si gesturi furioase.
Categoric, e nevoie de timp pentru ca noutatea sa fie asimilata integral. Insa tare ma tem ca aceasta masura de bun-simt, pe care austriecii, germanii si altii au interiorizat-o fara probleme, va fi acceptata greu si respectata sporadic la noi. De ce? Fiindca problema binelui comunitar inca ni se pare un capriciu ignorabil.
Recomandările noastre
