Scandalul apei din Bucureşti se amplifică: Aurelian Bădulescu îi face PLÂNGERE penală ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea

Scandalul apei din Bucureşti se amplifică:  Aurelian Bădulescu îi face PLÂNGERE penală ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea

Aurelian Bădulescu - viceprimarul Capitalei - a anunţat că depune plângere penală pe numele ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Plângerea o face deoarece: ministrului Sănătăţii şi-a permis să ducă în spaţiul public o discuţie care ar fi putut afecta starea de normalitate a Bucureştiului.

"În cursul zilei de astăzi, urmează să întrunesc Comisia pentru utilităţi a Municipiului Bucureşti şi înţeleg să-i fac plângere penală ministrului Sănătăţii, care şi-a permis să ducă într-un spaţiu public o discuţie care ar fi putut afecta starea de normalitate a Bucureştiului. Este una dintre acţiunile concertat ale binomului Pintea - Dragnea, binom care prin orice mijloace  încearcă să recidiveze prin aceeaşi metodă prin care au făcut-o şi la Maternitatea Giuleşti. Dacă analizaţi spectacolul oferit şi ceea ce a zis ministrul Sănătăţii, veţi observa că de această dată Direcţia de Sănătate Publică, pentru că nu degeaba i s-a făcut rău acelei femei, practic transmite acest mesaj. Este sau nu este o acţiune concertată spre Gabriela Firea", a declarat Aurelian Bădulescu, citat de RTV.

Reamintim că ministerul Sănătății a făcut publică, vineri, informarea transmisă de Direcția Sănătate Publică a Municipiului București în seara de 30 ianuarie 2019 în baza căreia ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a luat decizia de a informa cetățenii privind calitatea apei din municipiul București și de a transmite recomandările sprecialiștilor în sănătate publică referitor la consumul de apă din rețeaua publică.