Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Greva din 20-28 octombrie 1920 a rămas drept cea mai mare formă de protest din România primei părți a epocii interbelice. Nu a cunoscut violențele din decembrie 1918. Guvernul Alexandru Averescu (13 martie 1920 – 16 decembrie 1921) a dat un test de autoritate și echilibru. Situația României de după Războiul Reîntregirii era catastrofală economic, dar avea premisele unei redresări.
Greva din 1920, replica la discriminarea României la Conferințele de Pace din 1919 și 1920
Greva a fost cauzată de blocajul economiei afectate de război și ocupația militară a Puterilor Centrale. România înregistrase pagube de război de circa 72 miliarde lei în aur. Despăgubirile primite ca urmare a Conferințelor de Pace de la Paris din 1919-1920 nu au depășit cu mult 3,1 miliarde lei aur. S-a considerat de către „conclavul păcii europene” că prin Marea Unire, România primise și infrastructură rutieră, feroviară, industrială, agricolă, forță de muncă și resurse naturale și minerale.
Semințele care au dus la greva din 1920 au fost sădite și de Internaționala a III-a comunistă fondată de liderul Contrarevoluției bolșevice din octombrie 1917, Vladimir Ilici Lenin. El crease Internaționala în 1919. Asta, deși încă din 1917, agitațiile bolșevice au încercat să se agațe de nemulțumirile reale, existente ale țăranilor și muncitorilor din statele europene afectate de Primul Război Mondial.
Greva, cauzată și de perpetuarea legislației contra organizării sindicatelor și a grevelor
Greva a avut și cauze legislative. În septembrie 1920, s-a votat legea propusă de către Ministrul Muncii Grigore Trancu-Iași (1874-1940). Legea prelua multe elemente din legea din 1910 a lui Orleanu. Dacă se garanta formal dreptul la muncă, era interzisă întreruperea lucrurulor în instituțiile statului, în fabrici și uzine. Prevederea „precum şi în cele (instituții, uzine n.a.) a căror oprire pune în primejdie existenţa şi sănătatea populaţiei sau viaţa economică şi socială a ţării”. Legea a fost văzută drept un atac la dreptul muncitorilor de a protesta.
În 15 august 1920, din partea organizațiilor muncitorești se primise o scrisoare în care se preciza: „proiectul de lege ce se va vota va da (...) loc la permanente agitaţii şi greve ale muncitorimii organizate”.
Generalul Alexandru Averescu. sursa: arhiva
Presa socialistă critică Guvernul Averescu
În septembrie 1920, „Tribuna Socialistă” nota:
„Săptămîna trecută reprezentanţii muncitorilor de la căile ferate din Ardeal şi Banat s-au întrunit la Cluj spre a se înţelege ce au de făcut faţă de situaţia imposibilă în care au ajuns în timpul din urmă, după ce cererile lor de îmbunătăţirea situaţiei materiale au fost respinse din partea guvernului. S-a constatat că lucrătorii căilor ferate trăiesc din salarii lunare de 400-500 lei ceea ce nu le ajunge nici pentru procurarea celor mai de trebuinţă lucruri.(...) S-a hotărît a se aduce la cunoştinţa guvernului că muncitorii căilor ferate nu-şi mai iau răspundere pentru serviciul ce-l fac, căci flămînzi nu poţi depune munca întreagă. Iar întrucît guvernul nu va grăbi a îndrepta stările, lucrătorii ceferişti se vor simţi siliţi a intra cu toţii în grevă sau spre a ieşi din serviciul căilor ferate, căutîndu-şi ocupaţie într-altă parte”.
Bucureștiul interbelic. Sursa foto: wikipedia
Greva debutează pe 20 octombrie 1920
Greva s-a desfășurat în perioada 20-28 octombrie 1920. Consiliul General al Partidului Socialist din România a lansat un apel la care au răspuns peste 400 000 muncitori români. Ei activau în industrie și transporturi. Muncitorii au avut revendicări economice dar și revendicări politice: abolirea cenzurii, dreptul la organizarea sindicală. Grevele au avut loc la București, la Cluj, la Arad.
Viitorul prim conducător al Partidului Comunist din România Gheorghe Cristescu Plăpumarul, Dr.Constantin Popovici, Ilie Moscovici și publicațiile „Socialistul”, „Trubuna socialistă” s-au aflat practic printre inițiatorii protestului de anvergură.
Ce a răspuns Primul Ministru Alexandru Averescu
Generalul Alexandru Averescu, șeful Guvernului a luat act de greva care a durat cel puțin 8 zile. Șeful Guvernului a promis că revendicările vor fi luate în calcul. S-a promis dreptul socialiștilor de a se reuni în cluburile lor. S-a decis ca publicațiile socialiste să nu mai fie suprimate.
Ca o constantă generală, în ciuda amplorii procesului, muncitorii erau divizați între cei neafiliați politic sau sindical și cei care frecventaseră acțiuni ale agitatorilor bolșevici. Uneori chiar presa socialistă avea tendința de a condamna anumite agitații bolșevice. Dădea astfel, de înțeles că unii dintre agitatori erau stipendiați de către Internaționala a III-a Comunistă.
Agitatorii au fost arestați după identificare. Guvernul va amnistia majoritatea condamnaților. Arestările au fost operate în cartierele muncitorești.
Totuși, în 1920, nu au avut loc ciocniri cu forțele de apărare și de ordine așa cum se întâmplase în decembrie 1918. Unii dintre ei au primit însă condamnări care au mers de la 6 luni la 5 ani de închisoare. Această din urmă pedeapsă a fost acordată unui număr de 7 lideri greviști. Guvernul Averescu va trece apoi, sub atenta supraveghere a liderului PNL Ionel Brătianu care mima Opoziția, la reforma agrară atât de așteptată, promisă de Regele Ferdinand, la Iași, în 1917.
Recomandările noastre
