Prima criză a României Mari! Cât a fost conspirație bolșevică și cât a fost imaginea economiei ajunse la pământ

Prima criză a României Mari! Cât a fost conspirație bolșevică și cât a fost imaginea economiei ajunse la pământ.

România a realizat Marea Unire în 1918, dar economia sa era aproape distrusă. Moldova suferea de supraopulare, iar Muntenia, Dobrogea și Oltenia erau secătuite de ocupația Puterilor Centrale.

Așa se explică de ce, la aproape o săptămână de la revenirea la București, a Guvernului, Regelui și Parlamentului, o grevă s-a ivit la orizont.

Prima criză: greva tipografilor din 6 decembrie

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi dar și alți muncitori de la uzinele bucureștene Wolff, Lemaître, Regie, Stelea, Minerva au protestat la Teatrul Național, care era pe Calea Victoriei, unde azi este Hotel Novotel. Cererile lor erau reducerea normei de lucru, creșterea salariilor, condiții sanitare, tratamente medicale.

Cei mai vocali au fost tipografii de la  Tipografiile Sfetea și Minerva. Greva s-a desfășurat fără incidente, dar revendicările lor nu au fost ascultate. De aceea, ei s-au organizat pentru data de 13 decembrie, când grosul greviștilor trebuia să ia la pas Calea Victoriei, ajungând și în fața Palatului Regal. Evident, Siguranța, Poliția erau convinse că în spatele revendicărilor legitime vor fi și provocatori și agenți bolșevici. Rusia era în 1918 măturată de războiul civil iar agenții lui Lenin cutreierau de la Moscova, la Budapesta, toată Europa de Est, ba chiar și Germania, Austria.

Prima criză se rezolvă brutal: Armata trage pe 13 decembrie 1918

Deși se spune că Ionel Brătianu a dat ordin ca Armata să nu tragă, se pare că  prefectul Capitalei, generalul Ştefan Ştefănescu, generalul Mărgineanu, şeful garnizoanei Bucureşti au  avut până la urmă mână liberă, adică să folosească forța pentru împrăștierea manifestanților care scandau: Vrem libertate şi egalitate pentru femei!”, „Pâine şi pace!”, „Vrem o viaţă mai bună pentru copiii noştri!”, „Jos starea de asediu!”, „Jos cenzura!”

Părerile sunt împărțite. Armata a minimalizat numărul de victime, dar mai târziu, militanții socialiști și comuniști au spus că au murit 102 muncitori, iar 200 au fost arestați și duși la Jilava. Ioan C Frimu, unul dintre ei, considerat agitator (la el acasă s-ar fi găsit bani din Rusia, broșuri comuniste) a fost bătut și a murit în închisoare. În perioada ilegalității și din 1944 până în 1954, conducerea comunistă i-a făcut un veritabil cult de martir.

După 1944, Strada Ion Câmpineanu s-a numit Strada 13 decembrie 1918. La numărul 51  al actualei străzi Ion Câmpineanu, a fost montată o placă pentru comemorarea victimelor de la 13 decembrie 1918.