Politica
AUR neagă că a plătit contractul de promovare în SUA. Extrasele de cont depuse la AEP
- Iulia Moise
- 22 mai 2025, 17:11
Dorin Marius Lulea / sursa foto: Facebook
Din cuprinsul articolului
AUR contestă afirmația că a plătit 1,5 milioane de dolari pentru promovare în SUA. Deși documentele au fost publicate de surse americane, reprezentanții AUR afirmă că acestea sunt false.
AUR contestă contractul de 1,5 milioane de dolari
AUR susține că singurul document autentic legat de o ofertă primită de partid este un proces-verbal de confirmare a recepției, semnat fără a implica vreun angajament contractual. Se afirmă că un presupus contract, despre care se discută public, nu a fost niciodată primit, solicitat, consultat sau semnat de conducerea Alianței pentru Unirea Românilor.
„Singurul document real este procesul verbal de primire a unei oferte, care a fost semnat exclusiv pentru a confirma recepția acesteia, fără a implica vreun acord sau angajament contractual. De altfel, contractul despre care se vorbește în spațiul public nu a ajuns niciodată la conducerea AUR, nefiind solicitat, consultat sau semnat de vreun reprezentant al partidului”, transmite AUR.
Documentele care atestă suma plătită, declarate false
Documentele care sugerează că Alianța pentru Unirea Românilor ar fi plătit 1,5 milioane de dolari pentru vizitele lui George Simion în SUA sunt declarate false, semnătura lui Marius Lulea fiind folosită abuziv pe un „contract” inexistent.

Departamentul de Justiție al SUA
„Atragem atenția că documentele prezentate publicului sunt falsificate – semnătura domnului Marius Lulea, preluată de pe procesul verbal de primire, a fost atașată în mod abuziv unui așa-zis „contract” inexistent”, spun cei de la AUR.
AUR a transmis AEP extrasele de cont
Partidul susține că a transmis Autorității Electorale Permanente (AEP) extrase de cont care demonstrează că informațiile apărute public sunt false și reprezintă o încercare de manipulare.
Alianța pentru Unirea Românilor cere organelor competente să investigheze urgent posibila infracțiune de fals în înscrisuri și inducerea în eroare a opiniei publice.
„AUR a transmis către AEP toate extrasele de cont ce confirmă că informația apărută în spațiul public este de fapt o minciună, în încercarea de manipulare a opiniei publice.
Solicităm ca organele competente să se sesizeze de urgență în legătură cu această posibilă infracțiune de fals în înscrisuri oficiale și inducere în eroare a opiniei publice”, au încheiat oficialii.