AUDIERE de RANG ÎNALT. Fiul PREȘEDINTELUI audiat PUBLIC

AUDIERE de RANG ÎNALT. Fiul PREȘEDINTELUI audiat PUBLIC

Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., va depune public mărturie în Congres în faţa parlamentarilor care anchetează asupra unei eventuale înţelegeri secrete cu Rusia în timpul campaniei tatălui său în 2016, a afirmat senatoarea democrată Dianne Feinstein, citată de AFP.

"Va fi în această toamnă, ştiu asta", a declarat duminică dimineaţă Dianne Feinstein într-un interviu acordat canalului CNN, confirmând prima audiere publică a unui membru al familiei lui Donald Trump în legătură cu Rusia, informează AGERPRES.

"Don Jr." a mai petrecut cinci ore, cu uşile închise, pentru a răspunde la întrebările anchetatorilor din cadrul Comisiei juridice a Senatului, la 7 septembrie. Ginerele preşedintelui, Jared Kushner, a dat şi el explicaţii, cu uşile închise, în iulie, mai multor comisii parlamentare. Congresmenii vor însă ca diferiţii protagonişti să explice în public şi sub jurământ contactele lor cu ruşii înainte şi după alegerile din noiembrie 2016. Toţi au respins orice înţelegere secretă cu Moscova, afirmând că au fost discuţii banale sau fără importanţă în cadrul campaniei electorale.