Piaţa auto europeană: Audi îşi măreşte avansul faţă de BMW

Piaţa auto europeană: Audi îşi măreşte avansul faţă de BMW

Audi, marca premium deţinută de grupul Volkswagen, continuă să mărească distanţa care o desparte de BMW pe piaţa europeană. În primele cinci luni ale anului, vânzările Audi au crescut cu 3,8%, cele ale BMW au scăzut cu 0,6%, pe fondul contractării cu 7,7 procente a pieţei auto.

Audi şi-a propus să detroneze BMW şi să devină marca auto premium numărul unu la nivel mondial. Până în 2015.

Deocamdată, Audi îşi consolidează poziţia de lider al pieţei de lux europene.

Marca premium deţinută de grupul Volkswagen, continuă să mărească distanţa care o desparte de BMW pe piaţa de pe Bătrânul Continent.

În primele cinci luni ale anului, vânzările Audi au crescut cu 3,8%, cele ale BMW au scăzut cu 0,6%, pe fondul contractării cu 7,7 procente a pieţei auto.

Potrivit datelor centralizate de ACEA, Audi a vândut 295.246 de maşini în perioada ianuarie-mai 2012, în timp ce BMW a comercializat doar 261.927 de unităţi.

Mercedes-Benz, a treia marcă premium germană după performanţele comerciale, a încheiat primele cinci luni ale anului cu 242.580 de autoturisme livrate (creştere de 2,5% în comparaţie cu intervalul similar din 2011).