Aterizare de urgență pe Otopeni! Pasagerii povestesc prin ce au trecut
- Mihnea Talau
- 26 septembrie 2020, 18:52
Cursa Tarom Antalya - Timișoara a fost nevoită să aterizeze de urgență pe Aeroportul Otopeni. Cauza a fost defectarea radarului meteo al avionului, susține unul dintre pasagerii aflați la bord.
Un pasager aflat în respectiva cursă a declarat sâmbătă că inițial a crezut că avionul virează ca să se înscrie pe traiectoria spre Timișoara, destinația finală, dar, de fapt, aeronava a luat-o spre București, unde a aterizat de urgență.
Mircea Opriș, care lucrează în domeniul aviației, a afirmat că decizia piloților a fost determinată de defectarea radarului meteo al avionului (inițial fuseseră informații despre defectarea sistemului de aer condiționat și supraîncălzirea cabinei pasagerilor).
El a precizat că nu au fost incidente la bord, pasagerii și-au păstrat calmul, iar aterizarea a avut loc fără incidente.
În aeroport, cei 187 de pasageri au fost serviți cu apă, cafea și gustări și li s-a spus că vor fi preluați de o altă aeronavă în cursul serii, a mai precizat pasagerul.
Un avion Tarom pe ruta Antalya - Timișoara a aterizat de urgență sâmbătă pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni), la București, din cauza unor defecțiuni tehnice, scrie Digi24.
„În data de 26.09, ora 12:10, zborul TAROM 6528 Antalya -> Timișoara a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni pentru verificări ale radarului meteo al aeronavei Boeing 737-800. Aeronava a staționat aproximativ o oră pentru diagnoză și verificări suplimentare, iar decizia finală a fost aceea de a o schimba, pentru continuarea zborului în deplină siguranță.
Pasagerii cursei au fost debarcați în jurul orei 13:30, aceștia așteaptând sosirea și pregătirea unei alte aeronave Boeing 737-800, în zona de tranzit a Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni. Pasagerii primesc apă, cafea, sandvișuri și desert. Se estimează decolarea către Timișoara în jurul orei 19:00.
Ne cerem scuze pentru întârziere, dar siguranța pasagerilor și a echipajului este întotdeauna prioritară pentru #TAROM!”, se arată în comunicatul agenției aviatice.
Decizia de a ateriza în Capitală a fost luată de piloți în timp ce avionul se afla la sud-vest de Râmnicu Vâlcea și 187 de pasageri au fost debarcați în siguranță și au fost preluați de o altă cursă.