ATENȚIONARE de CĂLĂTORIE pentru Bulgaria. Avertismentul de la MAE
- Iuliu Vlădescu
- 30 aprilie 2018, 09:00
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care revin în România din mini-vacanţa petrecută în Bulgaria, Grecia sau Turcia că există premisele ca pe 1 mai, la ieşirea din Bulgaria prin Ruse, la taxa de pod, să fie măriţi timpii de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră către România.
Potrivit unui comunicat de presă remis de MAE, luând în considerare datele statistice colectate de autorităţile competente la data de 28 aprilie 2018, conform cărora prin PCTF Ruse, în Bulgaria, au intrat peste 5.165 autovehicule cu turişti cetăţeni români, există premisele ca la data de 1 mai 2018, la ieşirea din Bulgaria, prin acest punct de frontieră, la taxa de pod, să se creeze coloane mari de autoturisme şi autocare cu turişti români, fapt ce va crea timpi măriţi de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră către România.
Se recomandă cetăţenilor români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume doi euro, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.
Conform MAE, cetăţenii români pot folosi şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera româno-bulgară, precum: PCTF Kardam - PCTF Negru Vodă, PCTF Durankulak - PCTF Vama Veche, PCTF Kainardja - PCTF Lipniţa (cu orar de funcţionare 08,00 - 20.00, masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5 t), PCTF Silistra - PCTF Ostrov, PCTF Oryahovo - PCTF Bechet (ferry), PCTF Nikopol - PCTF Turnu Măgurele (ferry) şi PCTF Svishtov - PCTF Zimnicea (ferry), ultimele două puncte cu program de funcţionare 08,00 - 20,00.
În comunicat se mai arată că Agenţia "Vămi" din Bulgaria, responsabilă cu colectarea taxelor de pod la PCTF Ruse, va întreprinde măsurile necesare prevenirii formării de coloane de autovehicule şi aglomerării punctului de frontieră şi a zonei adiacente acestuia, manifestând o atenţie deosebită pentru fluidizarea, pe cât posibil, a traficului de autoturisme şi autocare. Acest lucru va putea duce la oprirea temporară a traficului greu şi operarea, în condiţii de urgenţă, a traficului uşor.
Se recomandă firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor.
Se pot obţine informaţii privind situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare (deocamdată doar în limba bulgară) de pe site-ul www.mvr.bg - link https://www.mvr.bg.gdgp, starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice, conform sursei citate.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.