Site-urile Ministerului Economiei, al Partidului Socialist al premierului Pedro Sanchez, al Consiliului Puterii Judiciare sau al firmei care gestionează reţeaua electrică spaniolă REE au fost inaccesibile în jurul orei 15.00 GMT, potrivit agerpres.ro

Paginile de internet ale poliţiei naţionale, Ministerului Afacerilor Externe şi Curţii Constituţionale au fost de asemenea atacate de un colectiv de hackeri militanţi.

"Hei, Spania, vedem că faceţi în continuare rău poporului catalan. Nu este o glumă. Vom face de asemenea rău guvernului vostru!", se putea citi într-un comunicat transmis pe aceste conturi anonime.

Anonymous, un grup de activişti specializaţi în atacuri informatice, a mai atacat site-ul Curţii Constituţionale a Spaniei în octombrie 2017, în plină criză politică între guvernul spaniol şi liderii separatişti ai Cataloniei