Atacuri cibernetice în lanț asupra sistemelor de sănătate. UE vrea o unitate cu reacție rapidă
- Maria Dima
- 25 iunie 2021, 06:36
THE IRISH TIMES (Marea Britanie). Miercuri au fost dezvăluite planurile de înființare a unei unități cibernetice a UE cu reacție promptă, care ar putea răspunde rapid la atacuri, cum ar fi recentul atac de tip ransomware asupra Health Service Executive (HSE).
În întreaga Europă, atacurile cibernetice au crescut cu 75% anul trecut, fiind înregistrate 756 de astfel de incidente, inclusiv un număr tot mai mare de atacuri asupra sistemelor de sănătate, reprezentând un risc în creștere pentru societate, infrastructura critică fiind în joc, potrivit Comisiei Europene.
„Avem în jurul nostru o mulțime de dușmani cibernetici”, a declarat comisarul european Thierry Breton. „Pe 14 mai, sistemul public de sănătate din Irlanda a suferit un atac de tip ransomware destul de puternic. Cred că a afectat un sistem cu peste 80.000 de computere, așa că a fost ceva destul de puternic.”
Statul s-a coordonat cu o rețea existentă a UE de schimb de informații între echipele naționale de intervenție la incidentele de securitate informatică, pentru a răspunde atacului ransomware, imediat ce a fost depistat.
Dar crearea unei unități cibernetice comune, așa cum s-a anunțat miercuri, ar permite UE să trimită experți IT pentru a răspunde imediat ce este detectat un atac, a declarat Comisia Europeană.
„Important este să reacționăm și mai repede. . . și, de asemenea, să se desfășoare foarte rapid o echipă dedicată. Nu am făcut asta, pentru că astăzi nu avem această capacitate”, a spus Breton. „Ar fi putut fi un pas în plus foarte important dacă am fi avut cum să trimitem experți speciali imediat, pentru a reacționa ultrarapid, pentru că știm că, desigur, cu cât aștepți mai mult, cu atât este mai rău.”
HSE se așteaptă să dureze până la șase luni pentru a se recupera după atac, multe spitale și sisteme de date pentru pacienți fiind încă afectate. Atacul cibernetic a făcut parte dintr-o tendință crescândă de atacuri asupra sistemelor critice, inclusiv asupra Colonial Pipeline din SUA.
Atacuri cibernetice. Agenția Europeană a Medicamentului a fost piratată în decembrie
În Belgia, orașul Liège a raportat marți un atac pe scară largă, care i-a afectat sistemele municipale. Agenția Europeană a Medicamentului a fost piratată în decembrie, iar spitalele franceze au fost, de asemenea, vizate recent.
„În timpul pandemiei, am văzut o tendință crescândă și îngrijorătoare de atacuri împotriva sistemelor noastre de sănătate, unde datele de sănătate sunt ușor disponibile și interconectate și oferă o țintă”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
Se estimează că înființarea unității cibernetice ar dura aproximativ 18 luni. Comisia a propus anterior înființarea unei unități cibernetice comune în 2019, dar nemulțumirile statelor membre cu privire la împărțirea puterii asupra securității naționale au împiedicat progresul. Cu toate acestea, Croația, Estonia, Lituania, Olanda, Polonia și România au dezvoltat echipe comune de răspuns cibernetic în cadrul schemei UE de cooperare în domeniul apărării, Pesco.