Exclusiv. Agresoarea Mirelei Vaida n-a acționat singură. Cine sunt cele două persoane
- Sorin Ovidiu Bălan
- 24 martie 2021, 09:55
Revederea imaginilor de pe camerele de supraveghere a relevat un fapt extrem de interesant. Atacatoarea Mirelei Vaida nu a venit singură până în apropierea studioului de unde se transmite emisiunea „Acces direct” de la Antena 1.
Camera de supraveghere de la intrarea principală o surprinde pe atacatoare însoţită de o altă femeie. Are părul lung şi negru şi o geacă de culoare verde pe ea. Merg alături, discutând aprins. Atacatoarea are în mâna stângă o sacoşă. Dar alta decât cea cu care a intrat în platou şi în care căra pietroaiele. Este vorba de o sacoşă de culoare albă, de forma celor mari, din carton, care se vând în supermarketuri. După felul cum o duce şi o bălăngăne în ritmul mersului, în nici un caz nu este plină cu bolovanii care cântăresc aproape 12 kilograme.
Cele două trec împreună pe lângă benzinăria care se află chiar în faţa sediului, traversează străduţa plină de maşini parcate şi se îndreaptă către colţul blocului la parterul căruia se află studioul. În acel colţ, însoţitoarea îi arată de mai multe ori cu mâna către studio, explicându-i ceva. După care, tot împreună, dispar după bloc.
Apoi sunt surprinse de camerele de supraveghere de la spălătoria auto, aflată pe străduţa din faţa parcării improvizate. Parcare care se află în spatele blocului unde este studioul şi unde se găseşte rulota abandonată, dar unde dă şi uşa nepăzită care duce direct în paltoul de filmare. Cele două discută din nou aprins. Femeia cu părul negru îi arată cu mâna către intrare, iar atacatoarea porneşte printre maşini, către rulota lângă care avea să se dezbrace. În mână are tot sacoşa cea uşoară. De altfel, reporterii de la „Acces direct” au descoperit lângă rulotă locul unde au fost depozitaţi bolovanii. În timp ce atacatoarea se dezbracă, femeia cu părul negru care a însoţit-o începe să vorbească la telefon. Rămâne pe trotuarul din faţa spălătoriei, supraveghind ce se întâmplă în parcare. După ce atacatoarea, dezbrăcată şi cu o sacoşă de această dată de culoare neagră şi evident grea în mână, intră pe uşa nepăzită, femeia cu părul negru pleacă şi se postează înapoi în faţa blocului, între maşinile parcate pe trotuar, într-un loc de unde poate supraveghea intrarea principală. În spatele blocului, atacatoarea iese din clădire. Emisiunea încă nu începuse. O caută din ochi pe cea care o însoţise. Nu o vede şi pare puţin derutată. După aceea se aude semnalul de început al emisiunii şi intră din nou pe uşa nepăzită. Ce s-a petrecut în platou deja se ştie.
În timp ce supraveghează intrarea principală, lângă însoţitoarea în haină verde mai apare o altă femeie. Aceasta are pe ea un palton negru de calitate şi o geantă pe umăr. Se vede că este din cu totul altă lume decât cele două. Deschide poşeta şi îi dă ceva femeii în verde, după care pleacă.
Femeia în verde începe să vorbescă din nou la telefon. În acest timp, în platou se produce atacul. După câteva minute apare poliţia. Femeia în verde rămâne pe trotuar, vorbind în continuare la telefon. Vede când poliţiştii o scot pe atacatoare şi o urcă în maşină. Rămâne în continuare pe trotuar, vorbind la telefon. După puţin timp soseşte şi o salvare. Ambulanţierii intră în studio, dar nu zăbovesc prea mult. Când vede că salvarea că nu ia pe nimeni şi pleacă goală, femeia în verde dispare în direcţia Podului Constanţei.
Cele două au fost identificate
Atacatoarea a fost identificată de către poliţie încă din ziua atacului. Reaporterii de la „Acces direct” au identificat-o marţi şi pe tovarăşa ei. Este tot un om al străzii. În urmă cu o săptămână, amândouă au fost găsite de o patrulă de jandarmi, noaptea, lângă gura de metrou de la 1 Mai. Acestea au declarat că nu au unde locui şi că la centrul „Paladin”, unde stătuseră până atunci, nu le-a mai primit. Patrula le-a dus pe cele două la centrul „Odăi”, aflat în apropiere.
Există însă un interval de timp, de câteva zile, în care cele două dispar de la centru şi nu mai apar decât vineri, în ziua atacului.
Mirela Vaida a depus plângere penală
Ancheta continuă și la Poliție. Luni dimineaţă, Mirela Vaida, însoţită de avocatul Aurel Moldovan, a depus plângere la Secția 4, pentru tentativă de omor.
Deocamdată, cei care se ocupă de caz nu au reţinut această acuzaţie. Au calculat care ar fi fost traiectoria pietrei, dacă nu interveneau cei doi şi au ajuns la concluzia că nu ar fi lovit-o pe Mirela chiar în cap. Ci în umăr. Aşa că încadrările penale sunt altele. Încadrări uşoare, care ar permite ca în scurt timp atacatoarea, acum internată la Spitalul 9, să fie din nou liberă pe străzi.