A FOST ATAC TERORIST ÎN ROMÂNIA. Anunţ de ultimă oră al autorităţilor. Breaking news

A FOST ATAC TERORIST ÎN ROMÂNIA. Anunţ de ultimă oră al autorităţilor. Breaking news

Judecătorii de la Tribunalul Brăila care au decis ca Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile au schimbat încadrarea faptei. Magistraţii consideră atacul său de duminică, 11 noiembrie, unul drept terorist și va fi anchetat pentru această faptă.

Procurorii DIICOT au deschis, miercuri, un dosar pe legea privind combaterea terorismului în cazul bărbatului de la Brăila care a rănit, duminică, zece persoane, au declarat, surse judiciare.

Sursele au precizat că procurorii de la Serviciul Teritorial Galaţi al DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiunilor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.

Suspectul, aflat în arest preventiv, urmează să fie audiat şi de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT.

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit zece persoane duminică, era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

Judecătorii au apreciat că incidentul de la Brăila se află la limita unui atentat terorist, având în vedere că Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult, şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise în acest sens, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

„Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, precizează Tribunalul Brăila.

Luni, Tribunalul Brăila a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie, care a rănit zece persoane, şapte în parcarea mall-ului din Brăila, doi pietoni aflaţi pe centura oraşului şi a înjunghiat un bărbat căruia i-a furat maşina.

Parfenie a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.