Atac grosolan la OANA PELLEA: „Văd că îi e greață de COMUNIȘTI. S-o întrebe cineva ce stare de spirit avea când se milogea de PONTA să-i dea bani pe o pocnitoare de proiect!”

Atac grosolan la OANA PELLEA: „Văd că îi e greață de COMUNIȘTI. S-o întrebe cineva ce stare de spirit avea când se milogea de PONTA să-i dea bani pe o pocnitoare de proiect!”

Dezamăgită de rezultatele alegerilor, actrița Oana Pellea și-a anunțat, prin intermediul unui mesaj, retragerea „într-un ținut imaginar, un ținut guvernat de bun simț, cinste, educație, cultură”.

Mesajul complet al artistei, îl regăsiți mai jos:

„Meșterul Beligan se retrăsese într-un ținut imaginar numit Beligania, înconjurat de cărțile sale, de visuri, guvernat de legile sale de bun simț, de cultură... Îi urmez modelul... Mă retrag într-un ținut imaginar, deocamdată fără nume… Dar guvernat de bun simț, cinste, educație, cultură... Nu mă regăsesc în România de azi... Și atât. Nu, nu se numește retragere, se numește supraviețuire. Știu, e doar o soluție tristă, pentru a nu participa la ce se întamplă azi...”.

Proiect de zeci de mii de euro

Pare uluitor, dar mesajul Oanei Pellea l-a înfuriat la culme pe Mirel Palada, sociolog și fost consilier guvernamental, care i-a răspuns actriței printr-un atac vulgar: „Văd că lui Oana Pellea îi e greață de comuniști. S-o întrebe cineva, vă rog, ce stare de spirit avea când se milogea de Ponta să-i dea niște bani pe nu mai știu ce pocnitoare de proiect. Parcă se întâmpla la mine în birou. Parcă îmi aduc aminte. Parca am și eu o stare de spirit în privința asta. Parcă tot greață...”.

Înfierbântat, Palada a continuat: „Sânt sigur că dânsa a dat dovadă de bun simț atunci când cu o mână lua banii de la kaghebiștii de pesediști, iar cu cealaltă era ocupată să se vaite de catastrofă. Sânt sigur că dânsa e cinstită atunci când spune că suferă groaznic de pe urma pesediștilor. Suferă, suferă. O, cum să nu! Suferă cel puțin de cîteva zeci de mii de euro, vă spun eu. Mi-o aduc perfect aminte cum suferea la mine în birou atunci când a aflat că proiectul a fost aprobat și va primi finanțare. (...) Dânsa a pierdut un prilej foarte potrivit să tacă și să cugete. Eu așa știu că ar fi trebuit să facă. Eu așa am învățat la țară, acolo de unde vin”.

Reacția Oanei Pellea a venit sâmbătă, la o zi după delirul lui Palada:

„Nu îi voi răspunde domnului Mirel Palada... Voi face însă unele clarificări necesare pentru a respecta adevărul. Nu astăzi. Nu de Sfântul Ion. Deci, La multi ani binecuvantați tuturor de Sf. Ion!”.