Evenimentul Zilei > International > Tragedie la Bratislava. 20 de oameni împuşcaţi în stradă
Tragedie la Bratislava. 20 de oameni împuşcaţi în stradă

Tragedie la Bratislava. 20 de oameni împuşcaţi în stradă

Dimineaţă sângeroasă în capitala Slovaciei. Şapte oameni au fost ucişi şi 13 răniţi după ce un bărbat înarmat a deschis focul în plină stradă într-o suburbie din Bratislava, relatează BBC. Autorul măcelului s-a sinucis, au anunţat reprezentanţii poliţiei într-o conferinţă de presă, anunţă AFP.

Iniţial presa susţinea că atacatorul era un toxicoman în vârstă de numai 15 ani şi că era sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit site-ului SME. Însă poliţia a anunţat că agresorul avea 50 de ani.
Patru femei şi doi bărbaţi, toţi dintr-o familie de romi, au fost ucişi pe loc. O altă femeie de 52 de ani a avut aceeaşi soartă. 13 persoane, printre care şi un copil de trei ani, au ajuns la spital.
Agresorul a atacat iniţial o familie care locuia într-un apartament în apropiere de o grădiniţă, scrie AFP. Aici a omorât şase oameni. Apoi a început să tragă în tot ce mişcă, în stradă, la întâmplare. Primele echipaje de poliţie au ajuns când agresorul părăsea locuinţa unde a comis masacrul. Încercuit de forţe de ordine, bărbatul s-a sinucis.
Nenorocirea s-a întâmplat în cartierul Devinska Nova Ves într-o zonă foarte aglomerată din suburbia Bratislavei, în apropiere de un supermarket şi o grădiniţă.
Nouă răniţi spitalizaţi, în afara oricărui pericol

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Universitar din Bratislava a declarat că niciunul dintre cei nouă răniţi spitalizaţi acolo nu se afla în stare foarte gravă.

"Pacientul aflat în starea cea mai gravă are mai multe răni în zona stomacului, dar nu am informaţii că viaţa lui ar fi pusă în pericol. Din câte ştiu, o fetiţă în vârstă de 3 ani se află printre cei nouă răniţi", a adăugat sursa citată.

"Poliţistul rănit este în stare stabilă. Unul dintre răniţi se află la terapie intensivă, iar vieţile celorlaţi nu sunt în pericol", a declarat, la rândul său, ministrul slovac de interne, Daniel Lipsic. "Încercăm să stabilim identitatea asasinului, vom stabili şi identitatea tuturor victimelor, dar pentru moment nu avem certitudini", a mai spus Lipsic. (A contribuit Dan Stancu)
Împuşcături în stradă
Un martor citat de AFP susţine că autorul atacului este un bărbat mai în vârstă: "Am văzut un bărbat mai în vârstă mergând cu o armă în mână spre o casă situată în apropiere de grădiniţă. La scurt timp, un bărbat rănit de origine romă a ieşit în fugă. A căzut la pământ, iar atacatorul a mai tras încă de două sau trei ori. Apoi omul a început să tragă în stradă", a declarat Marta Vozbranukova, educatoare.
Ea a precizat că în grădiniţă nu se aflau copii.
Unele surse spun că s-a întâmplat lângă un spital de copii.
Numeroase echipaje de poliţie şi ambulanţe au fost mobilizate la locul incidentului. Oamenii legii i-au averizat pe locanici să rămână în locuinţe. Traficul în zonă a fost închis.
"Atacul armat a avut loc puţin după ora 10.00", a declarat Dominika Sulkova, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă.
Slovacia, ţară membră a Uniunii Europene, s-a mai confruntat cu atacuri armate puse la cale de grupări criminale în anii ’90, însă în ultimii ani nu au mai avut loc astfel de incidente.