Atac armat în plină stradă! Un bărbat înarmat a intrat cu o ambulanță furată în mulțime

Atac armat în plină stradă! Un bărbat înarmat a intrat cu o ambulanță furată în mulțime

Un bărbat înarmat a furat o ambulanţă şi a intrat cu ea în mai mulţi trecători dintr-un cartier cartier rezidenţial situat în nordul capitalei Norvegiei, Oslo. Printre răniţi se află şi doi bebeluşi, gemeni.

O femeie cu un cărucior pentru copii şi cu cuplu de vârstinici au fost nevoiţi să se arunce pe jos din calea maşinii pentru a scăpa cu viaţă. Femeia şi cei doi bebeluşi, gemeni, au fost duşi la spital.

Medicii de la Spitalul Universitar din Oslo au anunţat că este vorba despre doi bebeluşi în vârstă de 7 luni, unul dintre ei fiind rănit uşor.

Martorii spun că poliţia a avut un schimb de focuri cu bărbatul aflat la volan, până în momentul în care au reuşit să ţintească pneurile ambulanţei. Atacatorul şi-a încheiat cursa în grilajul de la intrarea unui bloc, nefiind grav rănit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia a precizat că se află de asemenea în căutarea unui al doilea suspect, o femeie, având ca semnalmente „pielea de culoare deschisă, părul şaten, uşor ondulat, purtând o haină neagră, posibil sub influenţa unor substanţe”.

„Noi nu avem pentru moment vreo informaţie care să arate că incidentul este de natură teroristă”, a anunţat Poliţia din Oslo.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost arestat, iar tânăra de 20 de ani este în continuare căutată de poliţie. Ambii sunt de naţionalitate norvegiană şi ar mai fi avut antecedente.

Potrivit presei inernaționale, forţe de poliţie, puternic echipate şi înarmate, au fost desfăşurate la faţa locului, survolat cu un elicopter. Motivaţiile suspectului rămân încă necunoscute.

Norvegia a fost ţinta mai multor atacuri teroriste ale extremei drepte - inclusiv un dublu atentat comis de către Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011.

Niciun atentat al unor extremişti islamişti nu a fost comis până în prezent pe teritoriul norvegian, scrie observator.tv.