AstraZeneca. Șapte britanici au murit după vaccin. Olanda suspendă administrarea serului

AstraZeneca. Șapte britanici au murit după vaccin. Olanda suspendă administrarea seruluiSursa: arhiva EVZ

Șapte persoane vaccinate cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca au murit în urma formării de cheaguri de sânge în Marea Britanie, dintr-un total de 30 de cazuri identificate până acum, a informat sâmbătă Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA)

Din cele 30 de cazuri anunţate până pe 24 martie, "din nefericire, şapte au murit", a precizat MHRA într-un comunicat.

Agenţia de reglementare a declarat că a primit, până în prezent, rapoarte despre 22 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală şi despre alte opt cazuri de tromboze asociate cu un deficit de trombocite, dintr-un total de 18,1 milioane de doze administrate.

"Analiza noastră aprofundată asupra acestor rapoarte continuă", a declarat directorul MHRA, June Raine, în comunicat, adăugând că nu a fost raportat niciun caz similar în cazul administrării vaccinului Pfizer/BioNTech.

Publicând joi un aviz cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor administrate în ţară, MHRA a subliniat că "riscul formării acestui tip de cheaguri de sânge este foarte scăzut".

Mai general, "numărul şi natura efectelor secundare raportate până acum nu sunt neobişnuite prin comparaţie cu alte tipuri de vaccinuri de uz comun", a adăugat Agenţia de reglementare.

Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, face obiectul unor suspiciuni în mai multe ţări după înregistrarea unor cazuri grave de formare de cheaguri de sânge. În urma acestora, unele ţări au decis să nu administreze serul la persoanele sub o anumită vârstă.

Olanda a anunţat vineri că suspendă temporar imunizarea cu acest ser pentru cei sub 60 de ani, în urma unei decizii similare luate marţi de Germania.

Cu 127.000 de decese asociate COVID-19, Regatul Unit desfăşoară una dintre cele mai avansate campanii de vaccinare din lume, de la începutul lunii decembrie fiind administrate peste 31,3 milioane de prime doze şi circa cinci milioane de doze de rapel.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News