Asta le întrece pe toate! „Ciocolata este rasistă!”
- Antonia Hendrik
- 13 iunie 2020, 16:22
„Acele mici bomboane de ciocolată sunt rasiste”, asta a decis lanțul de supermarketuri care a scos de pe rafturi marca Moretti.
Nici ciocolata nu scapă de acuzațiile de rasism în aceste zile în care polemia - după protestele mișcării Black Lives Matters legate de uciderea lui George Floyd - s-a răspândit în întreaga lume, informează Leggo.
Un lanț elveţian de supermarketuri, Migros, a scos de pe rafturi câteva dulciuri numite „Mohrenkoepfe”, ca reacție la protestele anti-rasism.
Nu este pentru prima dată când acest sortiment de ciocolată creează dispute. O petiție lansată în 2017 a cerut un nou nume, dar producătorul a refuzat să-l schimbe, rămânând fidel denumirii deja consacrate.
Cum justifică Migros acest gest
"Am decis să scoatem produsul. Polemica actuală ne-a determinat să reevaluăm situația. Ne este foarte clar că şi această decizie a noastră va crea discuții", a declarat astăzi reprezentantul lanţului Migros.
Acest tip de bomboane de ciocolată nu vor dispărea complet din supermarketuri. Cazul respectiv se referă doar la compania Migros. În trecut, tocmai din cauza controverselor legate de rasism, mai mulţi producători de ciocolată au schimbat numele, în timp ce firma Dubler a fost singura care a continuat cu numele original din 1946.
În acest context a intervenit şi Matteo Salvini: "S-au retras de pe rafturi ciocolatele Moretti, fiindcă sunt rasiste....Ne dăm seama? Nici măcar nu e o glumă", a scris fostul ministru de Interne pe Twitter.