Asistenții sociali comunitari vor primi plăți unice din partea statului. Valoarea ajutorului

Asistenții sociali comunitari vor primi plăți unice din partea statului. Valoarea ajutoruluiPersoane cu dizabilități. Sursa foto: blog.ilegis.ro

Republica Moldova. Peste 1 100 de asistenți sociali comunitari vor primi o plată unică în sumă de 8 000 de lei (circa 400 de euro). Este vorba de specialiștii din domeniul asistenței sociale care sunt actori-cheie în implementarea reformei RESTART. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în timpul unei conferințe de presă.

Ajutorul este oferit în perioada curentă, iar unii beneficiari deja au ridicat banii. Sprijinul financiar este destinat angajaților din prima linie, care muncesc zilnic pentru a ajuta persoanele vulnerabile.

 „Ei sunt adevărații piloni ai sistemului nostru de protecție socială”

Alexei Buzu a spus că măsura are ca scop recunoașterea și recompensarea eforturilor depuse de angajații din prima linie, care zilnic muncesc cu dedicare pentru a sprijini cele mai vulnerabile categorii de cetățeni.

Ministrul Alexei Buzu

Ministrul Alexei Buzu. Sursa foto: facebook/Alexei Buzu

„M-am bucurat foarte mult că în luna martie și în luna aprilie putem oferi tuturor asistenților sociali comunitari acel spor RESTART. Fiecare asistent social comunitar din Republica Moldova va primi o plată unică de 8 000 de lei. Este un suport oferit în semn de recunoștință pentru efortul lor. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc încă o dată pentru dedicația și rezultatele de care dau dovadă. Ei sunt adevărații piloni ai sistemului nostru de protecție socială, iar prin munca lor continuă, contribuie direct la îmbunătățirea vieții celor mai vulnerabili cetățeni. Le mulțumesc pentru angajamentul lor și sunt extrem de mândru de colegii mei”, a spus Alexei Buzu.

Potrivit acestuia, suportul este acordat și în contextul creșterii cazurilor înregistrate în sistemul de management social.

„La începutul anului 2024, erau 3 300 de asemenea cazuri, în prezent avem 36 de mii. Am crescut de 10 ori. Am vrut să arătăm această formă de suport pentru colegii noștri din prima linie pentru că înțelegem cât de complicată este munca lor”, a afirmat Alexei Buzu.

Beneficiarii ajutorului financiar

Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), de spor vor beneficia mai multe categorii de angajați. Este vorba de 1 007 asistenți sociali comunitari din subordinea ministerului, care vor primi o plată unică de 8000 lei. Totodată, de plată vor beneficia 1 648 de lucrători sociali din subordinea MMPS, care vor primi 2 500 de lei.

Lei moldovenești

Lei moldovenești. Sursa foto: diez.md

De asemenea, de sprijin vor beneficia 150 membri ai Echipelor Mobile, care vor primi o plată unică de 8 000 lei. Alți 455 de asistenți parentali profesioniști și specialiștii din Serviciul Casă de copii de tip familial vor primi o plată unică de 8 000 de lei.

Anul trecut, 9 751 de angajați ai instituțiilor din domeniul social au primit un spor salarial din partea MMPS. Acțiunea a fost posibilă datorită partenerilor de dezvoltare.

Reforma RESTART a fost lansată de MMPS. Aceasta își propune să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale de calitate.