Asistenții de la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” rămân în arest. Decizie definitivă în dosarul de mită

Asistenții de la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” rămân în arest. Decizie definitivă în dosarul de mităUniversitatea Ovidius Constanța. Sursă foto: Facebook

Curtea de Apel Constanța a decis, marți, ca cei doi asistenți universitari de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța, cercetați pentru luare de mită, să rămână în arest preventiv. Cele două studente cercetate în același dosar vor fi anchetate în continuare sub control judiciar. Decizia instanței este definitivă.

Magistrații Curții de Apel Constanța au respins ca nefondată cererea formulată de Raluca Talpeș și Omeroglu Batuhan, asistenți universitari la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius, privind înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.

În cazul celor două studente, instanța a menținut măsura controlului judiciar dispusă anterior de Tribunalul Constanța.

Mită pentru examenele de la Anatomie

Procurorii DNA au făcut 26 de percheziții în municipiul și județul Constanța, la domiciliile unor persoane fizice, cabinete medicale, sediul unei unități de învățământ superior și sediul unei unități medicale. În timpul perchezițiilor au fost identificate și ridicate diferite sume de bani care, potrivit anchetatorilor, nu au putut fi justificate.

Dosarul penal vizează presupusa fraudare, prin infracțiuni de corupție, a unor examene de promovare susținute de studenții Facultății de Medicină, catedra Anatomie, din cadrul Universității Ovidius din Constanța, în anul universitar 2026.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada mai-septembrie 2026, Raluca Talpeș, în calitate de asistent universitar la catedra de Anatomie și membru într-una dintre comisiile de examinare, ar fi pretins și primit, în repetate rânduri, prin intermediul celorlalți trei inculpați, sume de bani cu titlu de mită de la studenții înscriși la cele două sesiuni de restanțe la Anatomie.

Sesiunile s-au desfășurat în perioadele 6-12 iulie 2026 și 1-6 septembrie 2026, iar banii ar fi fost primiți în scopul promovării frauduloase a colocviilor și examenelor restante la disciplina Anatomie.

Cum ar fi fost colectați banii pentru promovarea examenelor

Anchetatorii au mai afirmat că cei trei intermediari, printre care asistentul universitar Omeroglu Batuhan și cele două studente, ar fi ajutat la identificarea studenților interesați, în număr de cel puțin 15 până în prezent, și la colectarea banilor de la aceștia.

Potrivit DNA, intermediarii i-ar fi asigurat pe studenți că vor promova restanțele cu condiția remiterii sumelor către examinatori, printre care Raluca Talpeș.

Procurorii anticorupție susțin că sumele pretinse și remise ar fi variat între 600 de euro pentru un colocviu și 2.500 de euro pentru un examen, pentru fiecare student.

Valoarea totală a foloselor obținute în acest mod a fost stabilită până în prezent la peste 37.100 de euro, potrivit anchetatorilor. Din bani, fiecare intermediar și-ar fi păstrat un comision variabil pentru fiecare act de înlesnire, iar diferența ar fi revenit cadrului didactic examinator, respectiv Raluca Talpeș.

Ce măsuri a dispus Tribunalul Constanța

Cele patru persoane au fost prezentate Tribunalului Constanța pe 5 septembrie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Instanța a dispus arestarea preventivă doar în cazul celor doi asistenți universitari, în timp ce cele două studente au fost plasate sub control judiciar.

Ulterior, Raluca Talpeș și Omeroglu Batuhan au contestat măsura, solicitând înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură. Curtea de Apel Constanța a respins însă cererile, iar decizia este definitivă.

Potrivit avocaților, cele patru persoane au recunoscut faptele de care sunt acuzate.