Ashleigh Barty a câştigat turneul Australian Open. E va primi un premiu de 1, 8 milioane euro

Ashleigh Barty a câştigat turneul Australian Open. E va primi un premiu de 1, 8 milioane euroSursa: Arhiva EVZ

Jucătoarea australiană Ashleigh Barty, locul I WTA, a învins-o pe Danielle Collins din SUA, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, scor 6-3, 7-6 (7/2) şi a câştigat în premieră turneul de grand slam Australian Open.

Ashleigh Barty  s-a impus după un meci care a durat o oră şi 27 de minute.

Australianca a câştigat al treilea grand slam din carieră, după ce s-a impus la Roland Garos, în 2019, şi la Wimbledon, în 2021.

Ea nu a pierdut niciun set la Australian Open şi devine prima sportivă din Australia care câştigă acest grand slam din 1978, de la Christine O’Neill.

Collins s-a aflat pentru prima oară într-o finală de grand slam.

Primul set a curs uşor în favoarea lui Barty, care a salvat prima minge de break a americancei la 2-2 şi a concretizat apoi prima minge de break pe care şi-a creat-o în ghemul următor şi s-a impus cu 6-3, după 32 minute de joc.

Collins, 28 ani, a reacţionat în setul doi, a reuşit două break-uri şi s-a distanţat rapid la 5-1. Încurajată frenetic de public, Barty nu renunţă la luptă şi egalează, 5-5, apoi conduce cu 6-5, dar se ajunge în final la tie-break. Australianca a condus jocul şi a câştigat clar cu 7-2 tie-break-ul, setul doi şi meciul.

Barty a participat de nouă ori la Australian Open, dar abia în 2020 a ajuns până în semifinale.

Câştigătoarea trofeului va primi un premiu de 2,875 de milioane de dolari australieni (1,82 de milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA. Învinsa va încasa un premiu de 1,575 de milioane de dolari australieni (996.500 de euro) şi 1.300 de puncte WTA.