Asesoft și Teamnet, firmele lui Sebastian Ghiță, nu pot intra în insolvență
- Vlad Alexandru
- 2 iunie 2017, 19:59
Tribunalul Prahova a prelungit , cu încă 60 de zile, măsura interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a firmelor Asesoft International SA şi Teamnet International SA. Decizia poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.
Potrivit deciziei postate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii au admis propunerea procurorilor DNA Ploieşti şi au dispus prelungirea interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a inculpatelor Asesoft International SA şi Teamnet International SA, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 6 iunie până la data de 4 august inclusiv.
DNA Ploieşti a dispus, pe 29 martie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor două societăţi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.
Tot atunci, DNA a pus sechestru pe bunurile imobile aparţinând celor două companii, până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei, respectiv 23.195.578 lei. SC Asesoft International SA şi Teamnet International SA sunt două dintre firmele controlate de fostul deputat Sebastian Ghiţă, cercetat sau trimis în judecată în mai multe dosarele penale instrumentate