VAL de ASASINATE, la granița SUA. TRAFICUL DE DROGURI a SCĂPAT de sub CONTROL. Urmează ALEGERI, sub IMPERIUL TERORII

VAL de ASASINATE, la granița SUA. TRAFICUL DE DROGURI a SCĂPAT de sub CONTROL. Urmează ALEGERI, sub IMPERIUL TERORII

Statul Mexic se confruntă cu o problemă extrem de gravă, în ceea ce privește creșterea alarmantă a asasinatelor. În acest an, cu doar câteva luni înainte de alegeri, s-au înregistrat deja peste 7.000 de crime.

Un număr de 7.667 asasinate au fost comise în Mexic în primul trimestru al acestui an, o creştere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, care a fost totuşi cel mai violent an din ultimele două decenii, potrivit cifrelor oficiale publicate duminică, relatează AFP, conform agerpres.ro.

În primele trei luni din 2017 s-au înregistrat 6.406 asasinate, conform sursei menţionate.Această violenţă din Mexic se produce pe fondul proliferării grupărilor legate de traficul de droguri, dar se explică de asemenea prin furturi de combustibil, răpiri, extorcări şi alte infracţiuni, notează AFP. În ianuarie acest an, autorităţile au înregistrat 2.549 crime, în februarie - 2.389, iar în martie - 2.729 morţi violente, majoritatea cu arme de foc, conform serviciilor mexicane de securitate naţională.Mexicul a încheiat anul 2017 cu 25.339 de omucideri, cifra cea mai ridicată de la debutul publicării unor astfel de statistici la nivel naţional, în 1997.

 

Această creştere a violenţei are loc într-o perioadă în care ţara se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 1 iulie. Cele două camere ale Congresului trebuie de asemenea reînnoite, la fel ca şi numeroase posturi municipale şi la nivelul statelor componente.