Arnold Schwarzenegger a primit 10 de la Nadia Comăneci. Ce a făcut celebrul actor
- Maria Pană
- 27 decembrie 2022, 16:30
Arnold Schwarzenegger nu încetează să uimească la cei 75 de ani ai săi. Celebrul actor a postat pe Instagram un clip în care face exerciții fizice destul de complicate, dar pe care le execută perfect.
Drept urmare a primit mii de comentarii si nu mai puțin de 900.000 de like-uri. Printre cei care au apreciat prestația actorului se numără și campioana mondială Nadia Comăneci. Aceasta a comentat la postarea actorului și i-a dat nota 10 pentru prestația absolut impecabilă, mai ales că Nadia este în măsură să aprecieze având în vedere reușitele ei în gimnastică.
De altfel, cei doi se cunosc din trecut, mai ales ca Nadia a fost invitată de-a lungul anilor la diferite gale și festivități, unde a fost si celebrul actor. Schwarzenegger și-a câștigat faima ca actor hollywoodian în filme de acțiune.
În zilele când era campion mondial de culturism a fost supranumit „stejarul austriac” și „Arnold cel Tare”. Supranumele „Arnie” l-a dobândit în timpul carierei de actor, iar mai recent a fost numit „the Governator”, practic o combinație între guvernator și celebrul film Terminator.
Arnold Schwarzenegger vrea să se implice și mai mult în politică
Arnold Schwarzenegger a fost ales la 7 octombrie 2003 guvernator al statului California într-un scrutin special, numit recall election, menit să înlocuiască fostul guvernator al statului California, Gray Davis. Arnold Schwarzenegger și-a prestat jurământul ca guvernator la 17 noiembrie 2003, pentru a servi restul mandatului lui Gray Davis până la data de 8 ianuarie 2007. La 16 septembrie 2006 a anunțat că va candida din nou pentru un mandat complet în alegerile pentru funcția de guvernator, pe care, de altfel, le-a câștigat. În mai 2004 și 2007, Schwarzenegger a fost numit unul din cele 100 de persoane cele mai influente, pe acel an. Al doilea mandat s-a încheiat în 2010, el nemaifiind eligibil pentru un al treilea. Acum Schwarzenegger este doar actor și ocazional își arată calitățile fizice în public, chiar și la cei 75 de ani ai săi.