Interziși în spital! Decizia luată de Nelu Tătaru pentru acești pacienți

Interziși în spital! Decizia luată de Nelu Tătaru pentru acești pacienți

Ministrul Sănătății a anunțat, în cursul zilei de vineri, că ministerul pe care îl conduce va schimba optica de luptă împotriva infectărilor cu noul coronavirus.

Nelu Tătaru a spus că pacienții infectați cu SarS CoV 2, și care nu manifestă forme grave ale bolii, să fie tratați acasă, sub stricta supraveghere a medicilor de familie, care vor trebui să îi consulte zilnic, iar în caz de agravare a bolii să sune de urgență pentru a solicita ajutor de specialitate. Astfel, Tătaru ia în calcul să modifice strategia de acțiune în cazul persoanelor infectate cu noul coronavirus, strategie care a fost adoptată acum câteva luni prin ordin de ministru.

„Luăm în calcul o astfel de decizie. Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat, să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă", a spus ministrul.

Pe medicul de familie cade greul

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul a mai spus că săptămâna viitoare va participa la o ședință, alături de reprezentanții medicilor de familie, care vor fi informați că vor trebui să supravegheze cazurile ușoare dar și de cei asimptomatici, existând posibilitatea ca aceștia să fie plătiți pentru serviciile efectuate.

„Noi vom avea o discuţie şi luni cu medicii de familie. Am găsit şi soluţii atât vizavi de Casa de asigurări de sănătate, cât şi cu DSP-urile din localitate pentru a putea participa atât pentru monitorizarea celor aflaţi în izolare, cât şi pentru anchetele epidemiologice", a spus ministrul Sănătăţii.

În prezent, rolul medicului de familie este bine stabilit în ecuația unui bolnav care prezintă simptome de coronavirus. Acesta este consultat, în prima fază, de medicul de familie care stabilește dacă este nevoie de o trimitere la un medic specialist pentru analize suplimentare sau nu. Dacă acest lucru este necesar, medicul de familie întocmește un bilet de trimitere cu recomandarea de a fi prelevate probe în cazul persoanei presupus infectate, după care rolul lui încetează.