Rachetele kinetice se deplasează cu o asemenea viteză, încât pot distruge rachetele lansate de avioane, nave sau drone, chiar înainte de impact, potrivit dailymail.com. De asemenea China dezvoltă arme energetice și anti-satelit, care pot lovi ținte aflate în spațiul cosmic.

Potrivit informațiilor deținute de serviciile americane de informații, autoritățile chineze lucrează  la un bombardier invizibil cu rază lungă de acțiune, capabil să transporte bombe nucleare, care ar putea deveni operațional în următorii 10 ani.

De asemenea, China dezvoltă capabilități care pot monitoriza și distruge obiecte aflate în spațiul cosmic.

Bugetul militar al Chinei pentru anul 2017 s-a ridicat la suma de 190 de miliarde de dolari. Comparativ, bugetul Pentagonului a fost de 700 de miliarde de dolari.