Arestare în cazul mâinii criminalului, găsită în râu

Arestare în cazul mâinii criminalului, găsită în râu Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZ

După o lună și jumătate de la descoperirea mâinii unui bărbat pe malul râului Dâmbovița, într-o zonă nelocuită, polițiștii anunță că au conturat o ipoteză și, în baza unor probe directe și indirect au un prim suspect. Acesta a fost arestat aseară.

Inițial, cazul a fost anchetat de Parchetul și Poliția Argeș, însă datele obținute au făcut ca dosarul să fie preluat de procurorii și polițiștii din Brașov. Aceștia spun că moartea victimei a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2023 şi a fost violentă.Crima s-a produs la Brașov, dar cadavrul a fost cărat în județul Argeș.

Sâmbătă seara, judecătorii din Brașov l-au arestat preventiv pe fiul bărbatului identificat în luna decembrie 2023 ca fiind un infractor notoriu, căutat pentru furt, dar având în trecut și o condamnare pentru crimă.

Fiul fostului criminal are 25 de ani, este sportiv de lupte în ring, și se presupune că și-a ucis tatăl în locuința din Brașov și i-a dus trupul în zona județului Argeș. Nu se știe sigur dacă l-a tranșat sau dezmembrarea trupului s-a datorat animalelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suspectăm că modul de operare a fost unul agresiv, prin aplicarea unor procedee de tip MMA, pentru că fiul a fost sau este practicant al acestui tip de sport. Urmează ca aceste elemente să le lămurim. Procedeele de tip MMA includ strangularea, dar la momentul acesta, neavând foarte multe date, este o suspiciune”, a declarat, sâmbătă, Adrian Radu, procuror şef al Pachetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Fiul neagă omorul, iar ancheta continuă.

Descoperirea macabră de la începutul lunii decembrie

Vă amintim că, un șofer a zărit mâna de om în lumina farurilor și a anunțat Poliția.  La fața locului, criminaliștii au fost găsit un antebraț uman superior drept. Amprentele prelevate de pe degete au dus ulterior la identificarea bărbatului căruia i-a aparținut brațul.

Criminaliști din toată lumea se reunesc la București în cadrul unei conferințe internaționale.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Experiza din laborator a dezvăluit polițiștilor că amprentele au aparținut unui bărbat din București care, în 1996, a comis o crimă pentru care a fost închis, iar peste ani a mai primit o condamnare pentru că a încercat să-și omoare soția. Pentru această ultimă faptă a stat în pușcărie pentru tentativă de omor între 2015 și 2019. Bărbatul din București era dat în urmărire fiind bănuit de un furt.

De asemenea, se bănuia că bărbatul a murit în urmă cu circa 4-5 zile înainte de macabra descoperire a brațului, deci în jur de 4-5 decembrie 2023. Ancheta avea să demonstreze că a fost ucis în 18-19 noiembrie 2023, în Brașov.

După găsirea mâinii, mai multe echipe de intervenție au verificat întreaga zonă pentru a identifica alte eventuale rămășițe umane. Din păcate, n-au găsit altă parte a corpului, dar polițiștii din Argeș au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ipotezele de lucru au căzut rând pe rând

Anchetatorii au luat în calcul mai multe ipoteze.

1.E posibil ca să se fi înecat - poate sinucidere - iar din apă să fi fost adus la mal o parte din cadavru, devorat apoi de vreun animal. Antebrațul avea urme de mușcături.

2.E posibil să fi fost ucis și aruncat în râu sau îngropat, apoi sfâșiat de animale.

În apropiere de locul unde a fost găsită mâna, au fost găsite o parte din hainele bărbatului.

Raportul medico-legal a fost cel care a adus răspunsuri importante la întrebările de început: data la care acel antebraț s-a desprins de trup, dacă a zăcut mult în apă, dacă este tăiat din braț cu un cuțit - ceea ce ar arăta o tranșare a cadavrului.

Ipotezele au căzut rând pe rând, iar poliţiştii au indicii că este vorba despre omor, chiar dacă nu au găsit şi restul trupului.