Arafat spune ADEVĂRUL DESPRE ASCUNDEREA CADAVRELOR DIN COLECTIV: „Voi reveni şi cu alte precizări.”

Arafat spune ADEVĂRUL DESPRE ASCUNDEREA CADAVRELOR DIN COLECTIV: „Voi reveni şi cu alte precizări.”

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a vorbit despre problemele legate de comunicare în cazul morţilor de la clubul Coelctiv, probleme care au generat o temă de discuţie cu privire la ascunderea numărului real al celor care au decedat în incendiul de la 30 octombrie, al cărui bilanţ oficial a ajuns la 53 de morţi.

“Cel putin am reusit sa zic cateva lucruri pe nume, insa voi reveni si cu alte precizari detaliate cand voi avea timpul sa fac acest lucru. A fost încercarea de manipulare prin minciuni foarte, foarte grave: ascunderea de cadavre, ascunderea numărului real al deceselor. Și s-au făcut emisiuni peste emisiuni pe aceste teme fără a răspunde la câteva întrebări: unde sunt familiile decedaților pe care noi i-am fi ascuns și de ce nu cer să fie găsiți, cum poate cineva să creadă că, în anul 2015, în România, poți să ai complici și medici,şi legiști, și jandarmi, și polițiști, și SMURD-ul, și ambulanțele, adică pe toți care au fost la fața locului în așa fel încât să ascundem cadavre. Pentru că toți erau la locul intervenției. Un jurnalist a lansat acest lucru pe facebook și l-a susținut o perioadă, apoi, a fost preluat de unele televiziuni care, nu știu, poate au dorit astfel să-și mărească audiență ca în cazul Elodia sau poate au dorit alt ceva. Pentru toate acestea nu am o explicație, dar cineva trebuie să răspundă de unde a venit această prostie”, a spus Raed Arafat pentru mariustuca.ro.

Educaţi cu MENTALITATE din EVUL MEDIU. Este REVOLTĂTOR ce le-au spus UNII PREOŢI elevilor traumatizaţi care AU DOUĂ COLEGE RĂNITE ÎN IADUL de la COLECTIV. Cum afli la ORA DE RELIGIE ca eşti SATANIST

DEZVĂLUIRI SCANDALOASE. „Ăsta e sistemul lui Arafat, şi el ştie”. Un fost pompier acuză TICĂLOŞIILE revoltătoare din ISU

Ne puteți urmări și pe Google News

Raed Arafat crede că SISTEMUL A FOST PERFECT ÎN DRAMA COLECTIV. S-a uitat de lipsa antidotului Cyanokit?