Arabia Saudită a interceptat o rachetă balistică şi două drone. Au fost rebelii din Yemen. Cu privire la acest episod, diplomaţii din Germania, Marea Britanie şi Franţa au reacţionat şi au condamnat atacul.

Rebelii houthi luptă împotriva guvernului yemenit şi sunt sprijiniţi de Iran. Recent, ei şi-au intensificat atacurile împotriva regatului saudit şi a forţelor yemenite susţinute de Riad.

Culmea, ultimele atacuri au fost înregistrate după ce SUA au decis să retragă rebelii de pe lista organizaţiilor considerate teroriste. Administraţia de la Washington încearcă să pună capăt conflictului care durează de 6 ani.

Arabia Saudită a interceptat o rachetă balistică şi două drone

Coaliţia militară condusă de Riad este cea care a confirmat atacul de joi dimineaţă. Din fericire, drona armată lansată de rebelii yemeniţi fost interceptată.

A fost vizată garnizoana Khamis Mushait din sudul Arabiei Saudite, care găzduieşte o bază aeriană importantă. Purtător de cuvânt al coaliţiei, Turki al-Malik, a dezvăluit că drona a fost distrusă înainte de a-şi atinge ţinta.

Agenţia oficială de presă saudită SPA a subliniat că la câteva ore după lansarea dronei a urmat şi atacul cu rachetă balistică.

Coaliţia a interceptat, de asemenea, rachetă balistică lansată de rebeli spre Khamis Mushait. Aceeaşi regiune a fost vizată şi de o altă dronă încărcată cu explozivi.

Atacul lansat de rebelii din Yemen nu s-a soldat cu victime

Avionul incendiat după atacul rebelilor din Yemen.

Coaliţia nu a raportat victime sau pagube materiale însemnate după ce miercuri fusese incendiat un avion cu pasageri. Aparatul de zbor se afla pe aeroportul internaţional Abha, din sud-vestul Arabiei Saudite.

A venit şi o reacţie dinspre rebelii houthi. Ei au afirmat că au vizat „ţinte militare” despre care considerat că se aflau pe aeroport.

Statele Unite ale Americii au îndemnat rebelii „să înceteze imediat agresiunile”. Luni, diplomaţia de la Casa Albă ceruse „sfârşitul oricărei noi ofensive militare în Yemen”.

Este interesant de urmărit dacă rebelii rebelii houthi din Yemen vor renunţa la intenţiile ofensive odată cu lansarea unor semnale clare din partea SUA.

aflyguyslounge