Carnagiu în Yemen. Cel puțin 70 de soldați au fost uciși de rebeli

Carnagiu în Yemen. Cel puțin 70 de soldați au fost uciși de rebeli

Cel puţin 70 de soldaţi proguvernamentali au fost ucişi sâmbătă într-un tir cu rachetă lansat de rebelii houthi împotriva moscheii amplasate în tabăra lor din provincia Marib, la 170 km est de capitala Sanaa, au anunţat duminică medici şi reprezentanţi militari.

 

Morţii şi răniţii au fost transportaţi la spitalul din oraşul Marib.

Preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi a pus responsabilitatea atacului, pe care l-a calificat drept "laş şi terorist", în seama rebelilor houthi, potrivit agenţiei oficiale Saba.

Potrivit EFE, care citează televiziunea de stat saudită Al Ekhbariya, atacul s-a produs în timpul rugăciunii musulmane de la orele serii. Moscheea a fost vizată de o rachetă şi apoi de o dronă.

Până în prezent, rebelii houthi, despre care se bănuieşte că sunt susţinuţi de Iran, nu au revendicat atacul.

Marib este un oraş petrolier controlat de forţele loiale preşedintelui Hadi, recunoscut la nivel internaţional, şi beneficiază de prezenţa trupelor coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News